Nuțu Cămătaru, alergat de Miron Mitrea? „Dacă a sărit gardul, ne-am întâlnit!”
Fostul politician Miron Mitrea a fost invitat al emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.
Moderatoarea a adus în discuție o veche relatare povestită în mai multe rânduri de faimosul Nuțu Cămătaru. În copilărie, alături de alți tovarăși de joacă, puși pe trăznai, acesta ar fi reușit să îl enerveze pe Miron Mitrea, care îi alerga.
A fost șef de autobază
Se întâmpla înainte de 1989, pe vremea regimului Ceaușescu, atunci când Miron Mitrea era șef al Autobazei 5 Ferentari.
„Mă fugărea pe mine și pe ceilalți băieți prin curte sau punea paznicii să ne alerge, pentru că săream gardul de la Autobază ca să luăm fiare să ne jucăm”, a susținut în câteva discuții Nuțu Cămătaru.
Mitrea era un tip violent
Denise Riffai a vrut să afle dacă întâmplarea se confirmă. Fostul politician Miron Mitrea a zâmbit și nu a negat posibilitatea ca întâlnirea să fi fost reală, însă, i-a fost greu să confirme dacă printre cei alergați se număra chiar Nuțu.
De altfel, Mitrea a recunoscut că era celebru pentru duritatea de care dădea dovadă în situațiile în care în autobază erau prinși „intruși”.
„Nu-mi aduc aminte. Asta nu înseamnă că nu s-a întâmplat. Erau destui tineri care săreau gardul la Autobază și s-ar putea să se fi întâmplat, că eram destul de violent. S-ar putea să fi fost și Nuțu, nu l-am întâlnit”, i-a răspuns Miron Mitrea lui Denise Riffai.
Acesta chiar a oferit detalii despre modul în care făcea ordine în incinta autobazei, duritatea sa ajungând să fie recunoscută atât de angajați, cât și de cei din afara platformei.
Nu exclude faptul că l-ar fi fugărit pe interlop când era copil
„În afară de vorba bună, conduceam lucrurile cu un pulan, cum se zice. Și îi mai atingeam. Apăreau tot felul de puștani care săreau gardul ca să pună mâna pe câte o piesă și se mai întâlneau și cu instrumentul meu de ordine. S-ar putea să fi fost și și Nuțu. Dacă a stat în cartier și era cum îl văd eu ca activitate... Dacă sărea gardul s-a întâlnit și cu mine”, a povestit Miron Mitrea.
Citelte și: Nicoleta Luciu îl dă în judecată pe Nuțu Cămătaru! Detalii scandaloase
Despre respectiva perioadă, fostul politician a spus că nu s-a simțit confortabil în propria țară, nefiind un fan al comunismului, deși situația sa materială era una stabilă.
Mitrea făcea bișniță cu televizoare color în comunism
„Nu mi-a plăcut comunismul. A fost o mizerie. Am avut serviciu bun și m-am descurcat și pe lângă serviciu. Am vândut televizoare color și m-am descurcat, pentru a face bani pentru familie. Voiam să plec în Germania”, a mai relatat Miron Mitrea.
Miron Mitrea, 65 de ani, este un fost politician român. Până în 1993 a fost liderul Confederației Sindicatelor Intependente Frăția. La începutul anilor 2000 a fost parlamentar din partea PSD și ministru al transporturilor, în Guvernul condus de Adrian Năstase.
Condamnat la închisoare pentru mită
În 2015 a fost condamnat la închisoare pentru luare de mită, într-un dosar privind lucrări de renovare la o casă a familiei sale. Anul următor a fost eliberat condiționat.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!