O adolescentă de 15 ani a murit subit după ce a ieșit din izolare
O tânără în vârstă de 15 ani, din comuna vasluiană Tăcuta, care a ieșit din izolare în urmă cu o săptămână, și-a pierdut viața în urma unor complicații apărute după infecția cu Covid. Fata și-a dat ultima suflare în brațele medicilor.
Părea că s-a vindecat. Părea că a trecut peste ce-a fost mai greu. Copila fusese bolnavă de Covid și plasată în izolare. A urmat tratamentul și, pentru că starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, toată lumea a crezut că s-a vindecat.
Miercuri seara, copila s-a prezentat împreună cu mama sa la cabinetul medicului de familie pentru că se simțea extrem de rău. În urma unul scurt control, medicul a observat că saturația oxigenului în sânge este de doar 80%, motiv pentru care a solicitat intervenția de urgență a ambulanței. Fata urma să fie transportată la spitalul din Vaslui. Însă, când medicii de pe ambulanță au văzut că starea i se înrăutățește, au solicitat o ambulanță de terapie intensivă.
Dar a fost prea târziu pentru ea. Organismul a cedat și tânăra a intrat în stop cardiorespirator.
Copila murit în ambulanță, în brațele medicilor
Un telefon la numărul de urgență 112 anunța că este nevoie de o ambulanță pentru o copilă care se află în stare gravă și trebuie să fie transportată de urgență la spital. Sunase chiar asistența din policlinică. Mașina a ajuns în câteva minute dar medicii nu erau pregătiți pentru un caz atât de grav. Au chemat ajutoare: o ambulanță de terapie intensivă care a sosit în opt minute. Însă al doilea echipaj medical nu a reușit sămai facă nimic pentru ea. După 50 de minute de resuscitare i-au declarat decesul.
„Solicitarea la 112 a fost făcută de asistentul medical din dispensar pentru o fată de 15 ani care tușește și face febră de câteva zile. La fața locului a fost alocat un echipaj B2, cu asistentă, iar acolo a fost găsit și medicul de familie și asistentul medical, care acordau îngrijiri minorei.
Pe lângă simptomele pe care copila le avea, medicul de familie a spus că aceasta ieșise din izolare în urmă cu o săptămână.
Fata avea saturație 80%
În momentul preluării de către echipajul de pe ambulanță, fata avea saturație de aproximativ 80%, iar restul parametrilor îi avea relativ buni. Deși era conștientă, s-a solicitat sprijinul medicului de pe Terapie Intensivă Mobilă. Pe drum, până să se întâlnească cu echipajul TIM, adolescenta a intrat în stop cardiac.
Din momentul când a intrat în stop până când a ajuns medicul urgentist au trecut opt minute, timp în care echipajul de pe ambulanță a efectuat manevrele de resuscitare.
Când cele două echipaje s-au întâlnit, manevrele au fost continuate de către cei de la TIM, pentru alte aproximativ 50 de minute, însă din păcate, copila nu a ieșit din stop cardiac. Medicul urgentist a declarat-o decedată”, a declarat dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Puteți urmări știrile Click! și pe Google News