O elevă de 6 ani din Tecuci a sărit de la etajul 1, după ce a fost încuiată în clasă de învățătoare

Ultima actualizare:

    Școala „Elena Doamna” din TecuciFoto: adevarul.ro
Școala „Elena Doamna” din TecuciFoto: adevarul.ro

O fetiţă de şase ani a trăit o spaimă cumplită când , după terminarea orelor de curs, s-a trezit că este încuiată singură în clasă. Singura soluție salvatoare care i-a trecut prin minte a fost să sară pe geam.

Incidentul a avut loc joi, la o clasă pregătitoare din Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din Tecuci, imediat după terminarea orelor de curs. La ora 11.45, învățătoarea de la clasa respectivă a scos copiii din sală pentru a-i conduce la poartă, acolo unde îi aştepta părinţii. 

Învățătoarea a încuiat clasa în timp ce fetița rămăsese în ea   

Elevii au fost aşezaţi în coloană, câte doi, însă un elev i-a atras atenţia cadrului didactic, s-a aplecat către copil şi nu a observat că o fetiţă s-a întors în clasă. A încuiat sala de clasă deoarece îşi lăsase lucrurile personale acolo, apoi a coborât cu elevii.

Până să se întoarcă învăţătoarea în clasă, eleva s-a panicat, s-a urcat pe scaunul de la catedră şi a sărit pe geam. Din fericire, a fost prinsă în braţe de un alt cadru didactic, care a văzut-o la geamul de la etajul 1.

„Din cele relatate de doamna directoare, la ieşirea din clasa, la finalul orelor, doamna a scos toţi elevii pe hol, un elev i-a atras atenţia, moment în care eleva s-a dus din nou în clasa, fără să fie observată. Doamna a încuiat uşa şi nu a văzut că eleva a rămas în clasă. Copilul s-a speriat, s-a panicat şi a sărit pe geam. În acel moment, din fericire, o altă doamnă învăţătoare ieşea din scoală şi a prins fetiţa, aceasta lovindu-se doar uşor la picior”, ne-a declarat Gina Brânzan, inspector general al ISJ Galaţi, conform adevarul.ro.

Eleva de 6 ani s-a rănit ușor   

Părinţii au mers cu fetiţa la Spitalulul de Pediatrie din Galaţi pentru investigaţii, însă, din fericire copilul are doar o mică leziune la genunchi şi a nu a necesitat internare. „Fetiţa este bine, a avut doar o zgârietură la genunchi. Este acum la şcoală cu mama. A vorbit şi cu psihologul. Fetiţa nu a  ştiut cum să gestioneze momentul, s-a panicat şi a sărit pe geam. Doamna învăţătoare este un cadru didactic model. Este foarte afectată de cele întâmplate”, a explicat Adriana Lefter, directorul Şcolii „Elena Doamna”.

Reprezentanţii Inspectorului Şcolar Galaţi au ajuns vineri dimineaţă la unitatea de învăţământ pentru a analiza incidentul. „În această dimineaţă, doi colegi de la ISJ au plecat la Tecuci pentru a discuta cu doamna învăţătoare şi părinţii fetiţei. A fost chemat şi psihologul pentru a sta de vorbă cu fetiţa. Noi ştim că este bine”, a adăugat inspectorul general.  

Citește și: 

O femeie a sărit în gol de la etajul 6 ca să scape din apartamentul cuprins de flăcări. Reacția pompierilor

Amantul din Iași care a sărit pe geam și a stat 3 săptămâni în comă a scăpat cu viață 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
milionar foto pixabay jpg
ceas Titanic jpeg
elevi care stau in clasa cu geci jpeg
Targ de Craciun Craiova 2023   027 jpg
sofer furios coada jpg
Cartofi dulci  jpg
vreme jpg
Miss Universe Danemarca 2 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net