O femeie din Botoșani a cerut ajutor la 112 când fiul său a anunțat-o că s-a făcut vegetarian

Ultima actualizare:

    Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

O mamă din Botoșani a intrat în panică atunci când a observat că fiul ei refuză să mănânce carne și a cerut ajutorul cadrelor medicale. Femeia a sunat la 112, crezând că băiatul său are problem de sănătate.

A ales să muncească în strinătate pentru a avea o situație financiară mai bună, pentru a-i oferi fiului tot ce îți dorește. Numai că, odată întoarsă acasă, nu i-a plăcut cum și-a găsit copilul și a intrat în panică.

I s-a părut că fiul său, în vârstă de 16 ani, este mult mai slab decât era atunci când ea please, astfel că a început să se îngrijoreze. Iar faptul că acesta refuza să mănânce carne a determinat-o să sune la 112, crezând că băiatul are problem de sănătate. 

Adolescentul refuza să mănânce carne    

La faţa locului a fost trimis un echipaj cu asistent de la Serviciul de Ambulanţă, scrie stiri.botosani.ro. Cadrele medicale l-au găsit pe băiat certându-se cu mama lui căreia încerca să-i explice că nu era nimic în neregulă cu el. Minorul le-a spus că nu are nimic, doar că nu doreşte să mănânce carne, că este vegetarian și nu îi place carnea.

Pentru că la faţa locului ajunsese şi un echipaj de poliţie, oamenii legii au legitimat-o pe femeie şi i-au spus că este pasibilă de amendă pentru apelare nejustificată a serviciului 112. 

Citește și: 

«Regimul vegetarian mi-a întărit imunitatea»

Dieta vegetariană ne ferește sau nu de cancer?

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net