O profesoară și fiul ei de 7 ani găsiți spânzurați în casă. Femeia și fostul soț se judecau pentru custodia minorului

Ultima actualizare:

O femeie de 50 de ani, profesoară la o școală din Orșova și în parelel și la Penitenciarul Vânjuleț, a fost descoperită fără viață, împreună cu fiul ei de șapte ani, în apartamentul lor din Drobeta Turnu Severin. Descoperirea a fost făcută marți dimineață, după ce sora victimei a alertat autoritățile.

criminalist banda generic13022023 jpg

Conform unor surse din anchetă, citate de preda locală, profesoara, care era în proces pentru custodia copilului, ar fi recurs la un gest extrem.

Descoperirea macabră și primele ipoteze

Sesizarea a venit de la sora femeii, care nu mai reușise să ia legătura cu aceasta de două-trei zile. Polițiștii au fost alertați la ora 10.26, iar pompierii chemați la fața locului au fost nevoiți să spargă ușa apartamentului.

În interior, anchetatorii au găsit cadavrele profesoarei și al copilului, ambele prezentând semnele unei morți prin spânzurare.

Conform unor surse din anchetă, citate de Actual de Mehedinți, femeia și-ar fi spânzurat mai întâi copilul, l-ar fi așezat apoi pe pat, după care și-ar fi pregătit propria moarte.

Înainte de a recurge la gest, ea ar fi bătut trei cuie într-un șifonier, unde a fixat funia. Cadavrele au fost transportate la Medicină Legală pentru necropsie.

Tatăl își dorea copilul

Primele date arată că femeia era despărțită de soț, iar bărbatul ar fi deschis o acțiune în instanță pentru custodia copilului.

Surse apropiate anchetei nu exclud ipoteza ca disputa privind copilul să fi fost factorul declanșator al tragediei.

Băiatul, găsit mort în apartament alături de mama sa, avea șapte ani și ieri ar fi trebuit să înceapă clasa pregătitoare. Nu a ajuns în prima zi de școală, iar anchetatorii bănuiesc că ar fi fost ucis cu cel puțin o zi înainte.

Femeia era cunoscută drept un cadru didactic respectat și implicat, predând atât la o școală din Orșova, cât și la Penitenciarul Vânjuleț.

O fostă elevă a declarat pentru presa locală că profesoara „era o femeie foarte puternică”, dar în ultima vreme comportamentul său se schimbase vizibil.

Poliția și Parchetul continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
durere in gat jpg
tabel pensii logo jpg
Ilie Bolojan, Ioana Fasie, foto arhiva jpg
image png
UK, foto Shutterstock jpg
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net