O tânără polițistă din Constanța a murit la 33 de ani. A lăsat în urmă un copil de 1 an
Mădălina Cojocaru s-a stisn din viață la vârsta de 33 de ani, după ce a luptat cu cancerul și alte probleme medicale. Ea lucra în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, deținând gradul de subinspector.
În anul 2018, chiar în ziua în care l-a adus pe lume pe fiul ei, Mădălina a primit un diagnositc dur. Doctorii i-au spus că suferă de cancer la colon și metastaze la ficat. Din acel moment, Mădălina s-a luptat cu boala, însă din păcat finalul nu a fost unul fericit.
Ea a urmat un tratament de urgență în Turcia, dar din motive financiare, nu a mai putut continua tratamentul și s-a întors în țară. Mădălina ar mai fi avut o șansă, dacă ar fi încercat imunoterapia, care ar fi costat-o 7.000 de euro pe lună, însă nu era decontată de Casa de Asigurări de Sănătate.
„Simt că viața mea atârnă de un fir de ață și nu-mi pot imagina că băiețelul meu, David, va crește fără mămica lui”, spunea Mădălina în cadrul unei campanii de strângere de fonduri.
Ce mesaj a transmis Mădălina, cu câteva zile înainte să moară
„Vă mulțumesc mult pentru urările și gândurile bune și nu în ultimul rând pentru ajutorul financiar pe care mi-l oferiți! Bunul Dumnezeu să vă dea înzecit și sănătate infinită! Nu este nimic mai de preț ca sănătatea și liniștea sufletească! Eu le-am pierdut, dar mă rog neîncetat la bunul Dumnezeu pentru a le recăpăta!”, scria ea pe rețelele de socializare, cu doar câteva zile înainte să se stingă din viață.
"După o lungă suferință, în această seară, colega subinspector de poliție Mădălina Cojocariu a încetat din viață, la doar 33 de ani, lăsând în urma ei regrete și suferință.
Mădălina Cojocariu a activat doar în cadrul I.P.J. Constanța din 2006, la Secția 3 Poliție și la Biroul Juridic. În 2017 a luat concursul de trecere în corpul ofițerilor, iar de atunci a activat în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Conducerea și colectivul I.P.J. Constanța transmit familiei îndurerate sincere condoleanțe și multă putere pentru a trece peste această tragedie", annunţă IPJ Constanța într-un comunicat, potrivit observator.tv.