Obligat să plătească impozit pe casă la două primării!

Ultima actualizare:

    Doru Roşu, cel mai ghinionist dintre olteni
Doru Roşu, cel mai ghinionist dintre olteni

Doru Roşu şi-a cumpărat un teren în comuna Cârcea (Dolj), unde şi-a ridicat o casă. Între timp, terenul pe care se află şi gospodăria sa e disputat administrativ de Primăria Cârcea şi Primăria Craiova, într-o luptă pentru stabilirea limitei teritoriale. Roşu e nevoit să plătească impozit şi la Cârcea, şi la Craiova.

Ca la noi, la nimeni! Doru Roşu (46 de ani), care locuieşte în comuna Cârcea, acolo unde deţine un teren şi o casă, având noul domiciliu trecut în buletin, e obligat să achite impozitul atât la primăria din localitate, cât la de Primăria Craiova! După doi ani în care a plătit în ambele locuri şi a făcut sesizări peste sesizări, omul a ajuns la capătul puterilor.

Aberaţia birocratică apare din cauza faptului că, în 2001, când a cumpărat terenul de 500 de metri pătraţi pe Aleea 7 Drumul Apelor din Cârcea, adresa respectivă figura pe teritoriul Craiovei. Când şi-a ridicat casa, în 2014, bărbatul a aflat că actele cadastrale trebuie făcute la Primăria Cârcea. Prin urmare, Doru Roşu e înregistrat cu proprietatea şi la Cârcea, şi la Craiova, nereuşind să convingă cele două instituţii că e taxat abuziv de două ori. Unii vecini de pe Aleea 7 Drumul Apelor au proprietăţile înregistrate la Cârcea, alţii – la Craiova. Astfel, oamenii sunt fie săteni, fie orăşeni, chiar dacă locuiesc pe aceeaşi stradă!

Casa din Cârcea pentru care proprietarul de impozitat de două ori
Casa din Cârcea pentru care proprietarul de impozitat de două ori

„În 2014, am obţinut legal autorizaţie de construcţie pe raza localităţii Cârcea. Am mers la Primăria Craiova cu toate actele şi le-am cerut să fiu scos din evidenţe, dar degeaba”, oftează Doru Roşu. “Cei de-acolo mi-au spus că trebuie să plătesc în continuare la ei, pentru că, în 2001, mi-am declarat terenul la Craiova. Păi, unde s-a mai pomenit aşa ceva, să stai la ţară, dar să plăteşti la oraş taxele şi impozitele?”, adaugă el.Elena Bonescu, directorul Serviciului de Taxe şi Impozite Craiova, n-are dubii:„Domnul Roşu şi-a declarat terenul la Craiova, iar legea spune clar că, până la soluţionarea conflictului dintre Primăria Craiova şi Primăria Cârcea privind stabilirea limitei teritoriale, el trebuie să achite creanţele la organul unde s-a înscris prima dată”.

Valerică Pupăză,  primarul din Cârcea, e de altă părere: “Domnul Doru Roşu are autorizaţie de construcţie pe raza localităţii Cârcea, aşa că cei de la Craiova trebuie să îl radieze. Eu nu pot să fac aşa ceva, omul are casa intabulată pe Cârcea”.

Marian Dincă, un alt proprietar de pe Aleea 7 Drumul Apelor, spune că doar norocul l-a ferit să nu fie în aceeaşi situaţie cu vecinul său: „Este o harababură de nedescris în zonă. Până când cele două primării nu vor cădea de acord, această problemă nu va fi rezolvată. Nici unii, nicii alţii nu vor să renunţe la terenuri. Craiova nu vrea să piardă bani, iar Cârcea la fel. Aici este bătălie pe bani”, spune Dincă.

Citiţi articolul complet pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net