Ocoliți centrul Capitalei! Transportatorii au ieșit în stradă
Suspendaseră protestul, dar s-au răzgândit. Joi, 15 septembrie, în Piața Victoriei din Capitală este miting al transportatorilor și sunt restricții de circulație până la ora 17.00.
Circulaţia rutieră este restricţionată, joi, 15 septembrie, în Capitală, până la ora 17.00, pentru mitingul transportatorilor, care au anunţat că vor protesta în Piaţa Victoriei faţă de tarifele mari ale asigurărilor auto obligatorii.
Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că, între orele 9.00 şi 15.00 va avea loc, în Piaţa Victoriei, o adunare publică, precizând că între orele 5.00 şi 7.00 sunt aşteptate să ajungă la protest mai multe vehicule din provincie. Acestea vor veni din zonele Autostrada A1 - Liceul Industrial nr. 8, Autostrada A2 - Policolor, DN1 - Fântâna Mioriţa, DN2 - Parcul Plumbuita, scrie news.ro.
”Mijloacele de transport vor fi parcate sub îndrumarea efectivelor Brigăzii Rutiere, în funcţie de ocuparea spaţiului în Piaţa Victoriei, pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Presei Libere (zona centrală)”, precizează poliţiştii.
Începând cu ora 5.00, circulaţia va fi restricţionată pe Şoseaua Kiseleff, de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei şi de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Presei, permiţându-se permanent circulaţia pe Strada Arhitect Ion Mincu.
De asemenea, circulaţia va fi resistematizată, începând cu ora 5.00, prin asigurarea traficului pe două benzi pe sens în faţa clădirii Guvernului, între Bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bulevardul Lascăr Catargiu.
Traficul rutier se va desfăşura pe Calea Victoriei, Bulevardul Ion Mihalache, Strada Buzeşti şi Bulevardul Lascăr Catargiu.
Între orele 15.00 şi 17.00, participanţii şi autovehiculele vor părăsi zona, menţionează poliţiştii, care mai spun că restricţiile se vor aplica pâna la ora 17.00.
Patru dintre şase patronate ale transportatorilor rutieri susţin că ar putea să nu mai renunţe la protestul de joi, aşa cum anunţaseră anterior, motivând decizia prin faptul că există suspiciuni că Guvernul ar fi îngheţat, prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată miercuri, tarifele asigurărilor auto obligatorii (RCA) la niveluri prea mari faţă de cele solicitate de către transportatori.
Miercuri dimineaţă, reprezentanţi a şase asociaţii ale transportatorilor au avut, la sediul Guvernului, o întâlnire cu cei doi vicepremieri, Vasile Dâncu şi Costin Borc, cu preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, şi cu ministrul Finanţelor, Anca Dragu.
În urma discuţiilor, reprezentanţii transportatorilor au anunţat că renunţă la protestul de joi. După aprobarea în şedinţă de guvern a ordonanţei de urgenţă prin care se îngheaţă tarifele, reprezentanţii celor patru transportatori rutieri au revenit asupra deciziei.
”În măsura în care Guvernul nu anunţă astăzi, 14 septembrie 2016, valorile la care se vor îngheţa tarifele RCA, transportatorii rutieri vor continua pe 15 septembrie 2016 protestele naţionale. Guvernul vrea să îngheţe tarifele RCA la camioane la 18.500 lei, însă patronatele din transporturile rutiere solicită un tarif de 4.907 lei”, a precizat comunicatul patronatelor.
Anunţul este semnat de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier Apulum şi Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE2002).