Omul-robot costă un milion de dolari

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Uluitor! Cercetătorii au construit cel mai complet om artificial din lume. Rex a fost realizat din membre şi organe artificiale şi are 70% din funcţiile organismului uman. Realizarea celui mai complet om bionic a costat 1 milion de dolari.

Dacă în urmă cu 40 de ani termenul „bionic" era de domeniul SF, iată că ştiinţa ne uimeşte din nou. Cercetătorii britanici de la compania Shadow au construit cel mai avansat om bionic din lume, care valorează 1 milion de dolari (circa 3.290.000 lei).

Rex, aşa cum a fost botezat, a fost creat după asemănarea psihologului elveţian Bertolt Meyer (36 de ani), care s-a născut fără mâna stângă şi are o proteză bionică. Omul realizat cu ajutorul tehnologiei măsoară 2 metri înălţime şi are organe artificiale, realizate în laboratoarele a 20 de universităţi şi companii, sânge artificial şi membre robotizate.

Rex îndeplineşte 60-70% din funcţiile organismului uman, reuşind să respire de unul singur, stă în şezut şi se mişcă precum un om. Acesta are ochi artificiali constituiţi din microcipuri implantate în retină, ce primesc imagini realizate de o cameră amplasată pe ochelarii săi. Pe lângă alte dotări, el mai are picioare cu gleznă bionică care mimează acţiunea gambei umane şi a tendonului lui Achile. „Omul artificial" va fi prezentat într-un documentar în SUA la 20 octombrie.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
image
image