Onoriu a scăpat de arest. Ce spune fosta iubita despre acest lucru

Ultima actualizare:

    Daniel Onoriu și-a petrecut timpul pe tereasa de la bloc cât a fost arestat la domiciliu
Daniel Onoriu și-a petrecut timpul pe tereasa de la bloc cât a fost arestat la domiciliu

Daniel Onoriu se află în libertate! Asta au decis ieri magistrații Tribunalului București, care au dispus controlul judiciar pentru 60 de zile.

Magistrații de la Judecătoria sectorului 1 au decis pe 9 aprilie arestarea la domiciliu a lui Daniel Onoriu (39 de ani), după ce a recunoscut că pe 23 martie i-a incendiat mașina fostei sale iubite. Ieri a fost judecată constestația, însă, procurorii n-au mai cerut aerstarea sa preventivă, astfel că magistrații au îmblânzit decizia.

Timp de 60 de zile pilotul se află sub control judiciar și nu poate părăsi țara. În plus se mențin restricțiile pe care le are vizavi de Simona Chițac, care este parte vătămată în dosar.

”Decizia este definitivă”, ne-a precizat procurorul Doru Nedela, de la Parchetul de pe lângă Judecători sectorului 1.

Contactat de Click!, Daniel nu a dorit să comenteze situația în care se află. Pe de altă parte, fosta lui iubită ne-a mărturisit că se bucură că Daniel se află în libertate și că astfel are posibilitatea să iasă, să se plimbe și să se liniștească.

„Eu nu am depus plângere împotriva lui nici în penal, nici în civil, dar fapta a fost atât de gravă încât autoritățile s-au sesizat din oficiu. Nu i-am vrut răul, mi-am vrut mie binele. Îmi doresc să se liniștească, să-și găsească alinarea cu soția lui sau cu oricare altă femeie. L-am iubit enorm și i-am iertat lucruri, i-am fost alături în cele mai negre moemnte din ultimii zece ani atât financiare, cât și de sănătate. Nu am decât să-i transmit atât: „Oprește-te, Daniel! Iubește-te! Eu te-am iertat”, ne-a declarat Simona Chițac, care a ținut să precizeze că a primit de la mama lui Daniel Onoriu 10.000 de euro, exact paguba pe care fiul i-a produs-o.


    Daniel Onoriu, împreună cu Simona Chițac
Daniel Onoriu, împreună cu Simona Chițac

În seara de joi, 23 martie, nepotul lui Gabi Luncă a participat la un eveniment organizat de fosta sa iubită, Simona. Conform anchetatorilor, el a plecat în grabă, apoi s-a întors după circa 30 de minute şi a incendiat maşina femeii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net