«Mi-a violat soţia, apoi i-a tăiat gâtul!»

Ultima actualizare:
Gheorghe Danciu  speră ca poliţiştii să dea  de urma criminalului,  iar acesta să plătească  pentru faptele sale
Gheorghe Danciu speră ca poliţiştii să dea de urma criminalului, iar acesta să plătească pentru faptele sale

Panică printre locuitorii unui sat din Hunedoara. Un criminal se află printre ei, iar poliţiştii nu au nici un indiciu care să ducă la prinderea lui. Luni seară, acesta a violat o femeie pe un câmp, apoi, ca să nu fie dat pe mâna poliţiei de victimă, a ucis-o şi a fugit.

Georgeta Danciu (58 de ani) a fost găsită moartă într-un lan de porumb de la marginea localităţii. Femeia avea gâtul tăiat şi hainele sfâşiate, iar cadavrul ei fusese acoperit de buruieni şi ştiuleţi de porumb.

Potrivit anchetatorilor, ucigaşul a abuzat-o sexual înainte să îi curme viaţa. Totul s-a petrecut luni seară, când Georgeta a ieşit singură pe câmp, nu departe de casa unde locuia, pentru a culege frunze pentru porci.

„Am lăsat-o să meargă pentru că mi-a spus că se va întoarce într-o jumătate de oră. Eu, între timp, m-am luat cu treburile din gospodărie, iar când mi-am dat seama că se înserase şi ea nu s-a întors acasă, am pornit în căutarea ei. Am strigat-o pe câmp, dar nu i-am dat de urmă. M-am întors acasă, crezând că a venit pe altă cale. Se făcuse deja târziu. Am luat câinele, pe Laica, şi am plecat din nou în căutarea ei. La un moment dat, am auzit câinele mârâind. Am alergat spre locul unde era şi am găsit-o moartă. Era dezbrăcată şi avea gâtul tăiat. Am încercat să îi fac respiaraţie gură la gură, să o salvez, dar nu am mai reuşit", a povestit, printre lacrimi, Gheorghe Danciu (63 de ani), soţul femeii. Bărbatul a sunat la 112, iar o ambulanţă a ajuns la locul crimei. Echipele medicale nu au mai putut face nimic însă pentru salvarea victimei. Procurorii au demarat o anchetă, în încercarea de a-l găsi pe criminal.

Aici a fost găsită femeia, acoperită de buruieni şi ştiuleţi de porumb

Gheorghe Danciu  speră ca poliţiştii să dea  de urma criminalului,  iar acesta să plătească  pentru faptele sale
Gheorghe Danciu speră ca poliţiştii să dea de urma criminalului, iar acesta să plătească pentru faptele sale

Sătenii din Căstău spun că vestea crimei i-a înfiorat. „Atâta timp cât criminalul este în libertate, ne este teamă pentru viaţa noastră", a spus Nicolae, unul dintre localnici.


    Gheorghe Danciu  speră ca poliţiştii să dea  de urma criminalului,  iar acesta să plătească  pentru faptele sale
Gheorghe Danciu speră ca poliţiştii să dea de urma criminalului, iar acesta să plătească pentru faptele sale

Alţi săteni se gândesc că autorul crimei ar fi putut fi tânărul care a evadat din penitenciar, săptămâna trecută, după ce a fost scos la cules de afine, chiar în zona unde a avut loc tragedia.

E ste vorba despre Sandu Ioan Stan  (21 de ani), care avea de executat o pedeapsă de patru ani şi nouă luni de închisoare, pentru furt, la penitenciarul Barcea Mare. El este dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, după ce săptămâna trecută a evadat de pe o plantaţie de afine unde muncea în regim semideschis. Cine poate da informaţii este rugat să sune la 112.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)
human structures made matters worse  jpg
mic dejun  foto   Shutterstock jpg
adelina pestritu colaj instagram jpg
Dr  Tarek Nazer 1000x600 jpg
atac de cord Pixabay jpg
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
image
actualitate.net
image
actualitate.net