Incendiu pe proprietatea lui Adrian Porumboiu: pagube de jumătate de milion de euro în trei ore

Ultima actualizare:

    "Adailton era omul de bază în vestiar. Inacio este un amator. Cu el pe bancă, nici pe locul 7 nu terminam"  Adrian Porumboiu,  finanţator FC Vaslui
"Adailton era omul de bază în vestiar. Inacio este un amator. Cu el pe bancă, nici pe locul 7 nu terminam" Adrian Porumboiu, finanţator FC Vaslui

Un incendiu devastator a mistuit în seara zilei de 23 noiembrie un hambar din comuna vasluiană Ivăneşti aflat în proprietatea omului de afaceri Adrian Porumboiu.

Incendiul a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 23 noiembrie, în jurul orei 18.00, şi a fost observat de paznicul societăţii, care a sunat la 112.

Primii care au intervenit au fost pompierii de la Punctul de Lucru din Ivăneşti, care au sosit cu o autospecială cu apă şi spumă. Având în vedere amploarea incendiului, la faţa locului au fost trimise încă două echipaje cu două autospeciale de la Detaşamentul Vaslui, precum şi grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

"La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violenţă la una dintre construcţiile aflate în incintă şi la cele patru tractoare garate în interiorul acesteia", spun cei de la ISU Vaslui.

Cauza probabilă - un scurtcircuit

Deocamdată nu se ştiu cauzele exacte ale producerii incendiului. Din câte se pare, la unul din cele patru tractoare mistuite de flăcări s-a produs un scurtcircuit. Utilajele fuseseră spălate de muncitori înainte de încheierea programului şi se bănuie că apa care se scurgea a intrat în contact cu borna de la baterie, provocând o scânteie. Conducerea societăţii exclude, din start, varianta că ar fi vorba de o acţiune intenţionată, deoarece baza este păzită în permanenţă.

Intervenţia pompierilor a fost una contracronometru, ţinând cont că baza respectivă era plină de utilaje şi cereale. Ea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ un hectar şi cuprinde 11 hambare.

Hambarul era plin de utilaje şi de cereale (Foto: Adevarul)
Hambarul era plin de utilaje şi de cereale (Foto: Adevarul)

„În momentul observării şi anunţării incendiului, acesta se manifesta generalizat, cu violenţă, iar misiunea pompierilor a fost una dificilă şi datorită vîntului şi cantităţii mari de materiale combustibile care au întreţinut arderea. Intervenţia pompierilor, care s-a finalizat în jurul orei 21.00, a făcut ca celelalte 12 hambare şi numeroasele utilaje agricole garate în incintă să fie salvate. Pompierii au reuşit să localizeze şi să lichideze incendiul în limitele găsite, evitând extinderea acestuia la celelalte construcţii din interiorul societăţii şi la locuinţele aflate în imediata apropiere", a declarat pentru Adevărul Alina Poiană, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.

Oficialii companiei controlate de Adrian Porumboiu au evitat să facă declaraţii pe marginea incidentului. Utilajele şi cerealele, asigurate Baza de recepţie de la Ivăneşti este una dintr-un total de 16 astfel de baze în care Porumboiu îşi depozitează producţia agricolă. Toate aceste centre au o capacitate totală de peste 250.000 de tone. Conform unor surse din interiorul companiei, toate bunurile sunt asigurate.

„Dintr-o primă evaluare, eu cred că pagubele se ridică undeva la 500.000 de euro. Nu pot să îmi dau seama cum a izbucnit acest incendiu, deoarece utilajele erau noi", a precizat Vasile Novac, primarul comunei Ivăneşti.

O comisie de specialitate formată din poliţişti, experţi şi reprezentanţi ai firmei de asigurări va merge la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauzele izbucnirii incendiului şi valoarea pagubelor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net