Adrian Procop, acuzat că a furat tablourile din Rotterdam, a fost prins în Marea Britanie

Ultima actualizare:

Bărbatul a fost prins joi, de Interpol Manchester, în urma unor informaţii primite de la Interpol Bucureşti, au precizat sursele citate.

Adrian Procop era dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012.

Autorităţile britanice vor lua vineri în discuţie cererea de extrădare în România a lui Adrian Procop, potrivit surselor citate.

În 15 iulie, procurorii DIICOT l-au trimis în judecată, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate, în octombrie 2012, tablourile "Tete d´Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Alături de Procop au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru şi Petre Condrat.Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, "cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni", au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Judecarea dosarului a început în 13 august, la Judecătoria Sectorului 3. La primul termen de judecată, avocaţii celor acuzaţi de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

În 26 noiembrie, Judecătoria Sectorului 3 i-a condamnat pe Radu Dogaru şi Eugen Darie la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus ca Dogaru şi Darie să rămână în arest. Decizia nu este definitivă, avocaţii celor doi declarând recurs.

Dogaru şi Darie au fost judecaţi prin procedură simplificată, pe baza recunoaşterii vinovăţiei, într-un dosar desprins din cel trimis instanţei în iulie.Judecarea lui Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi Adrian Procop continuă la Judecătoria Sectorului 3, următorul termen fiind stabilit la 21 ianuarie, când ar urma să fie audiaţi aproximativ 10 martori.

Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.

Ulterior aceasta şi-a schimbat declaraţia, arătând în faţa instanţei că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior, în timpul cercetării penale.

Procurorii au disjuns cercetările în cazul Olgăi Dogaru, pentru infracţiunea de distrugere calificată cu consecinţe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net