Autobuzul vine în staţie la 7 minute

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cine mergea la serviciu cu mijloacele de transport în comun îşi blestema zilele. Era obligat să aştepte în staţii chiar şi 30 de minute. Acum, situaţia a revenit la normal. Cei de la RATB spun că majoritatea autobuzelor preiau călătorii la şapte minute.

Parcul auto al RATB a avut probleme tot anul. Peste 100 de autobuze Mercedes, din cele 1.000, au fost trase pe dreapta, din cauza faptului că erau stricate şi nu existau bani pentru reparaţii. Astfel că circulaţia a fost dată peste cap. Călătorii aşteptau chiar şi câte 30 de minute în staţii.

simeon stalpnicul png

"Problema a fost rezolvată. Au fost găsite piesele, iar maşinile au fost reparate. Nu mai avem probleme. Ba mai mult, de câteva zile s-a dat o dispoziţie pentru monitorizarea traficului în Capitală. Toate autobuzele circulă şi facem în aşa fel încât să nu se mai producă goluri între ele. Dacă stau prea mult la semafor, liniile sunt redirijate. În felul acesta, circulaţia lor se face la interval constant", ne-au declarat surse din cadrul Regiei de Transport.

Astfel, autobuzele aflate pe linii intens circulate, ajung în staţii la şapte minute. Vorbim aici despre 381, 385, 368 sau 263. "Există, însă, şi linii unde autobuzele vin mai greu. E cazul lui 105, care vine la 12-14 minute. Fluxul de călători este redus", ne-au mai precizat reprezentanţii RATB.

Şi tramvaiele vin mai des. Pe linia lui 41, acestea ajung în staţii din nouă în două minute. Potrivit aceloraşi surse, în Bucureşti sunt cumpărate zilnic două milioane de călătorii, în condiţiile în care un singur pasager cumpără câte două-trei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net