Şoferul ucis de Silviu Lung şi-a presimţit moartea
O legendă a fotbalului românesc, Silviu Lung, plânge de ieri pe un pat de spital din Craiova. Fostul portar a fost implicat ieri într-un teribil accident şi din primele cercetări se pare că el este vinovatul. A intrat în depăşire pe o ceaţă groasă şi a izbit frontal un Renault în care se afla un tată cu doi copii. Bărbatul a murit pe loc.
Fostul portar al Universităţii Craiova a avut ieri la prânz un accident rutier grav, în localitatea Radova, judeţul Dolj. Silviu Lung (57 de ani) se afla la volanul unui Mercedes alb şi, deşi era ceaţă groasă, a intrat în depăşire şi a ciocnit un Renault în care se aflau trei persoane. În urma impactului, a fost nevoie de descarcerare pentru a fi scoase victimele, doi fraţi de 15 şi 16 ani, şi un decedat, tatăl lor în vârstă de 41 de ani.
Silviu Lung este în afara oricărui pericol. "S-a lovit puţin la nas şi la frunte, dar este bine, are toate semnele vitale, nu e absolut nici un pericol. A apucat să-mi spună că el conducea maşina când a avut loc accidentul. Vă daţi seama că e ca şi cum ţi-ai recunoaşte vina", a spus şeful Secţiei de Neurochirurgie, citat de Mediafax.
Lung a scăpat cu răni la frunte şi la nas
Soţia bărbatului mort în accident a ajuns la spital şi a povestit că soţul ei îi ducea pe cei doi copii la un liceu din Craiova. "Soţul meu a plecat de dimineaţă de acasă şi i-am spus să aibă grijă, iar el mi-a răspuns: «N-ai tu treabă, ştii cum merg, numai să nu intre altul în mine». Acum, unul care nu s-a asigurat m-a lăsat singură cu trei copii", a declarat Ramona Niţu, soţia bărbatului mort, care mai are un băiat de zece ani.
A apărat de 77 de ori poarta României
Silviu Lung, în vârstă de 57 de ani, a fost portar la Universitatea Craiova şi la Steaua Bucureşti. Lung a evoluat şi la echipa naţională a României, în 77 de meciuri, făcând parte din lotul României la Euro 1984 şi la Campionatul Mondial din 1990. În prezent, Silviu Lung este antrenor cu portarii la CS Universitatea Craiova.
Lung se alege cu dosar penal. După primele cercetări, se pare că într-adevăr vinovat de producerea accidentului este Silviu Lung. "Autoturismul Mercedes a pătruns pe contrasens, cel puţin aşa se pare. Se va întocmi un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Alin Apostol, la Sport.ro.