Gravidă lăsată o noapte întreagă cu fătul mort în pântece

Gravidă lăsată o noapte întreagă cu fătul mort în pântece

Ultima actualizare:

    Abia azi la prânz a fost supusă unei intervenţii chirurgicale
Abia azi la prânz a fost supusă unei intervenţii chirurgicale

O femeie de 42 de ani aflată la a şaptea naştere a fost lăsat o noapte întreagă în spital, cu fătul mort în pântece.

Viorica Chişamera se afla la a şaptea naştere. Până acum a născut de fiecare dată acasă, în satul Piscoiu, aflat la 90 km de Târgu Jiu. De data aceasta a decis să meargă la spital întrucât avea o vârstă mai înaintată, iar la ultima naştere, de acum nouă ani, a avut pierderi mari de sânge.

Astfel, de două săptămâni era internată la spitalul din Târgu Mureş şi până vineri seara nu a avut probleme cu sarcina. „I-au spus că urmează să nască, până când aseară i-au comunicat că nu mai bate inima copilului și că sunt probleme. Nouă medicii ne-au spus să nu ne băgăm că noi nu suntem doctori și să așteptăm, după care nu i-au mai făcut nimic", a declarat soțul femeii gravide pentru Mediafax.

Bărbatul a menționat că inclusiv sâmbătă dimineață soția sa era internată în spital și cu pruncul mort în pântece, fără ca în afară de o perfuzie să i acorde vreun altfel de asistență medicală. Abia sâmbătă la prânz femeia a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru a se extrage fătul mort.

Conducerea unităţii medicale va stabili luni dacă va deschide sau nu o anchetă internă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ischia, Italia FOTO Shutterstock
Waze - aplicație navigație FOTO Shutterstock
Papa Leon al XIV-lea binecuvântează mulțimea în timpul Liturghiei de Paște FOTO AFP
Copenhaga, Danemarca FOTO Shutterstock
Finlanda jpeg
istock masini parcate parcare jpg
apocalipsa  foto   Shutterstock jpg
shutterstock_sedentarism_fata la birou_sedentara.jpg
image
image