S-au pregătit ca pentru sfârşitul lumii

Ultima actualizare:
Maria Solzea a făcut  provizii serioase. Nu ştie  când va putea ajunge din  nou la magazinul din sat
Maria Solzea a făcut provizii serioase. Nu ştie când va putea ajunge din nou la magazinul din sat

În satele din Bărăganul buzoian localnicii nici nu şi-au tras bine sufletul după ultimul viscol că îi aşteaptă altă urgie, care se va întinde pe durata a cel puţin două zile.

Viscolul a lăsat în urmă zăpadă până la streaşină, iar oamenii şi-au făcut tunele ca să ajungă la animale şi la lemnele de foc. Ieri, deşi sleiţi de puteri, au ieşit să îşi facă provizii de hrană, pentru că nu se ştie câte zile de izolare vor veni.

În Moviliţa, cătun al comunei Săgeata, pierdut în câmpia Bărăganului, locuiesc 20 de familii. Obişnuiesc să-şi împartă şi bunele şi relele. Izolaţi de patru zile, oamenii s-au ajutat între ei.

Toţi sătenii au plecat la cumpărături

Maria Solzea a făcut  provizii serioase. Nu ştie  când va putea ajunge din  nou la magazinul din sat
Maria Solzea a făcut provizii serioase. Nu ştie când va putea ajunge din nou la magazinul din sat

Ştiu că utilajele vor ajunge cu greu acolo şi nu au avut de ales. Şi-au săpat tuneluri pe lângă zidurile caselor, ca să ajungă să le dea de mâncare animalelor din grajd şi au făcut cărări către magazia de lemne, ca să le aibă la îndemână. Zăpada este atât de mare, că nu mai ştiu pe unde le sunt fântânile sau gardurile, îngropate sub nămeţi.

Florentin Solzea a depozitat lemnele pe verandă, să fie la îndemână

Maria Solzea a făcut  provizii serioase. Nu ştie  când va putea ajunge din  nou la magazinul din sat
Maria Solzea a făcut provizii serioase. Nu ştie când va putea ajunge din nou la magazinul din sat

În satul vecin, Găvăneşti, descoperim acelaşi peisaj şi aceiaşi oameni resemnaţi în faţa naturii necruţătoare. Împăcaţi cu gândul că îi aşteaptă altă urgie, localnicii îşi fac provizii de mâncare, cu ce mai găsesc pe la magazinele din sat, aproape goale.

După ce a făcut cumpărăturile, Maria a trecut din nou la lopată

Maria Solzea a făcut  provizii serioase. Nu ştie  când va putea ajunge din  nou la magazinul din sat
Maria Solzea a făcut provizii serioase. Nu ştie când va putea ajunge din nou la magazinul din sat

Soţii Solzea fac eforturi supraomeneşti, pe de o parte pentru a-şi scoate gospodăria dintre nămeţi, iar pe de altă parte ca să-şi asigure traiul în următoarele zile de prăpăd.

"Am adus lemne din magazie, pe verandă, ca să le avem la îndemână în cazul în care nu vom putea ieşi. Noi avem grijă şi de un bătrân paralizat şi ne rugăm să nu ne lovească prea rău", ne spune Florentin Solzea, în timp ce îşi aranjează stiva de lemne de foc. Pe soţia acestuia, o găsim în bucătărie, aranjând proviziile de alimente pentru care a cheltuit peste 150 de lei.

"Am luat vreo zece pâini, ulei, orez, cartofi, smântână, pui, şi o să vedem noi cum le porţionăm dacă va fi cazul. De sâmbătă, când a început viscolul, nu am mai cumpărat nimic şi am rămas fără multe alimente", spune Maria Solzea. Miercuri dimineaţă se dezlănţuie alt iad, iar oamenii sunt împăcaţi cu soarta. Dumnezeu ştie câte zile de izolare vor veni şi se roagă să nu se îmbolnăvească şi să moară.

Azi, ne lovește un nou val de viscol

Maria Solzea a făcut  provizii serioase. Nu ştie  când va putea ajunge din  nou la magazinul din sat
Maria Solzea a făcut provizii serioase. Nu ştie când va putea ajunge din nou la magazinul din sat

Nu ieşiţi din case decât pentru ceva cu adevărat important! Va viscoli cu putere azi, în Capitală şi 14 judeţe. Meteorologii ANM au emis din nou „cod portocaliu" de viscol pentru Bucureşti şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării, unde azi, între orele 06.00 şi 23.00, ninsorile vor fi abundente, iar vântul va depăşi 60 km/h. În judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea la rafală peste 70 km/h.

În alte 12 judeţe a fost emis „cod galben": Iaşi, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, Dâmboviţa şi Argeş. Azi va ninge în toată ţara şi doar mâine dimineaţă vântul se va mai domoli şi va fi „cod galben" pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dâmboviţa, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Covasna. (M.Dohi)

ŞCOLI. Toate unităţile de învăţământ din judeţele avertizate cu „cod portocaliu" de viscol rămân închise azi.  În zonele cu „cod galben", inspectoratele şcolare trebuie să anunţe zilnic unde nu se ţin cursuri.

Astfel, toate şcolile vor fi închise în Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Olt, Tulcea, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. În judeţul Iaşi, cursurile vor fi suspendate doar în mediul rural. Judeţul Botoşani, va avea două şcoli închise pentru că elevii vin din localităţi aflate sub cod de avertizare. Situaţia şcolară pe semestrul I poate fi încheiată şi în prima săptămână din semestrul al II-lea, iar vacanţa şi structura anului şcolar nu vor fi afectate de zilele libere, a anunţat ministrul Remus Pricopie.

FACULTĂŢI. Universitatea Bucureşti suspendă cursurile şi examenele programate miercuri şi joi, după ce au fost emise avertizări meteo. Examenele vor fi reprogramate. La fel, au decis SNSPA şi Universitatea Piteşti.

IZOLAŢI. În judeţul Brăila, 20 de sate cu circa 4.000 de gospodării sunt în continuare izolate, iar 13 drumuri judeţene şi DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat sunt blocate. În Vrancea, circa 4.000 de oameni din cinci sate, sunt încă izolaţi, iar trei drumuri judeţene rămân închise.

TRENURI. Traficul feroviar a fost deschis, marţi, pe toate magistralele, dar pe zece linii sunt restricţii de circulaţie, iar 105 trenuri sunt anulate, potrivit companiei CFR.

AJUTOR. Prefectul de Cluj a trimis 45 de utilaje pentru deszăpezire în Buzău, Brăila, Vrancea şi Galaţi. Ministerul Apărării au trimis 550 de militari în cele trei judeţe grav afectate, precum şi 80 de transportoare, şenilate, pentru deszăpezire şi ajutorarea sinistraţilor.


    Maria Solzea a făcut  provizii serioase. Nu ştie  când va putea ajunge din  nou la magazinul din sat
Maria Solzea a făcut provizii serioase. Nu ştie când va putea ajunge din nou la magazinul din sat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net