Votezi de mai multe ori? Faci închisoare!

Ultima actualizare:

    Totul despre alegerile europarlamentare de duminică 25 mai
Totul despre alegerile europarlamentare de duminică 25 mai

Oraşele şi drumurile sunt împânzite cu panouri şi afişe care vă îndeamnă să votaţi la alegerile europarlamentare care vor avea loc în 25 mai. Click! vă oferă toate informaţiile despre acest scrutin în urma căruia vor fi aleşi cei care vor reprezenta România în Parlamentul European.

Campania electorală a început vineri, 25 aprilie, la ora 00.00, şi se va încheia cu o zi înainte de data alegerilor, adică sâmbătă 24 mai, la ora 7.00.

 În România, sunt câte 42 de candidaţi de la fiecare din cele 15 partide şi alianţe politice sau electorale şi 8 candidaţi independenţi. Dintre ei vor fi votaţi cei 32 de europarlamentari care ne vor reprezenta în PE.

Cele mai multe mandate în PE le va avea Germania, 96, urmată de Franţa, cu 74, Italia şi Marea Britanie, cu câte 73, Spania, cu 54, Polonia, cu 51, şi România, cu 32. Cei mai puţini europarlamentari vor avea Cipru, Estonia, Luxemburg şi Malta, câte 6, Slovenia şi Letonia - câte 8, Croaţia, Irlanda şi Lituania - câte 11. Locurile au fost stabilite în funcţie de numărul de locuitori din aceste ţări.

În campania electorală, candidaţii şi partidele au dreptul să îşi exprime opiniile prin mitinguri, adunări, marşuri şi prin presă.

Legea electorală interzice acţiunile de campanie electorală de orice tip în unităţile militare, în şcoli, universităţi, în timpul orelor, în sediile ambasadelor, consulatelor şi în penitenciare.

Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a afişelor şi anunţurilor de propagandă electorală sunt interzise. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se amendează de la 1.000 lei, la 2.500 lei. Prin lege sunt interzise afişele electorale care „combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat".

În noul Cod penal, pedeapsa pentru votul multiplu prevede închisoare de la şase luni, la trei ani. Votarea de două sau de mai multe ori, sau introducerea în urnă a mai multor buletine de vot constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Darea de bani ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

De ce votăm şi pe cine?

Alegerile europarlamentare din 22-25 mai sunt cele mai importante de până acum, deoarece de rezultatul lor depinde şi numirea preşedintelui Comisiei Europene. Viitorul Parlament va avea mai multe puteri faţă de precedentul.

Uniunea Europeană face eforturi pentru a depăşi criza economică, iar noua majoritate politică, rezultată în urma alegerilor, va elabora legislaţia europeană în următorii 5 ani în domenii cum ar fi piaţa unică şi bugetul, sau libertăţile cetăţeneşti, cum ar fi dreptul de a munci în orice ţară din UE.

Fiecare ţară a stabilit modul de votare. În unele state alegătorii pot alege unul sau mai mulţi candidaţi. În România, votarea se face pe liste închise, iar partidele politice stabilesc ordinea candidaţilor. Alegătorii români pot vota doar un partid sau un independent.

Votul este obligatoriu în Belgia, Cipru, Grecia şi Luxemburg. În 2009, rata participării la alegeri în UE a fost scăzută, 43%.

Cine poate vota şi unde?

În România, vârsta minimă de vot este de 18 ani, iar cea a candidaţilor este de 23 de ani, în timp ce în Austria vârsta minimă de vot este de 16 ani, iar cea pentru a candida este de 18 ani. Cetățenii UE care locuiesc într-o altă țară decât țara lor de origine au dreptul să voteze și să candideze la alegerile europene din țara lor de reședință. Jumătate din statele membre au prag electoral. În România, e stabilit pragul electoral maxim permis de UE, 5%.

Totul despre alegerile europarlamentare de duminică 25 mai
Totul despre alegerile europarlamentare de duminică 25 mai

Alegeri o dată la cinci ani

Alegerile pentru Parlamentul European (PE) se organizează o dată la 5 ani.

În 2009, au fost la urne 375 de milioane de votanţi.

 În 2014, alegerile sunt programate între 22 şi 25 mai, iar în ţara noastră se va merge duminică, 25 mai. Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit că în listele electorale permanente sunt înscrişi 18.303.915 cetăţeni cu drept de vot.

 În actuala legislatură a PE, România are 33 de europarlamentari, însă numărul acestora scade cu unul după aceste alegeri. În total, vor fi 751 de aleşi din cele 28 de state UE.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net