Otravita cu soluţie de purici

Ultima actualizare:

Pe 20 octombrie 2011, Coca, mama Andrei şi a lui Robert, a plecat la muncă dis de dimineaţă. Lucrează cu ziua (pe ici pe colo) pe la oameni prin sat. Străbunica ştia că cei doi copii de trei, respectiv cinci ani, sunt răciţi şi trebuie să le dea sirop de tuse.

În loc să ia sticla cu sirop, bătrâna a luat de pe hol sticla cu otravă pentru purici. Amândouă erau maro şi aveau capace identice. Ionica Radu, 37 de ani, o vecină, ne-a povestit drama familiei Slujitoru, cauzată de încurcătura pe care a făcut-o Didina Negoiţă, în vârstă de 84 de ani.

„Familia Slujitoru este una modestă, dar care îşi îngrijea copiii. Soarta, aşa a fost să fie, să-i lovească necazul!", adăugă vecinii.

Apropiaţii familiei povestesc că băiatul i-ar fi spus bătrânei că ce i-a dat să bea n-ar fi sirop. „După ce a băut, copilul a spus că simte arsuri şi că soluţia are gust rău", spun vecinii.

La puţin timp, celor doi li s-a făcut rău, însă la spital au ajuns destul de târziu, când erau în stare gravă. „Am înţeles că amândoi copiii au fost duşi la culcare, iar la noi au ajuns în stare foarte gravă, motiv pentru care am decis să-i tranferăm la Bucureşti", a declarat dr. Victor Verinceanu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi.

Trupul firav al fetiţiei nu a rezistat în lupta cu otrava. Ea a murit pe 26 octombrie, iar luni seară a fost adusă acasă pentru a fi înmormântată.

Copiii, aduși la București

Medicii de la Spitalul „Grigore Alexandrescu" din Capitală, unde au fost transferaţi cei doi micuţi, au declarat, marţi, că starea băieţelului este în continuare foarte gravă, iar şansele de supravieţuire sunt minime.

„Copiii au fost monitorizaţi în permanenţă, însă, eforturile noastre, cel puţin în cazul fetiţei, au fost zadarnice. În aceste cazuri tratamentul se face cu atropină. Ne luptăm cu moartea contra cronometru", au precizat medicii.

Dosar penal pe numele bătrânei

Poliţia şi Parchetul au deschis o anchetă în acest caz şi fac, deocamdată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Acum străbunica riscă să fie cercetată pentru ucidere din culpă din cauză că fetiţa a murit.

„Aşteptăm sesizare de la spital privind decesul fetiţei, moment în care se va schimba şi încadrarea juridică a faptei", a declarat Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

«Unde pleci prinţesa mea?»

Zeci de oameni s-au strâns, marţi, la locuinţa familiei Slujitoru pentru a o conduce pe ultimul drum pe micuţa Andra. Mama copilului, Coca, răpusă de durere, nu mai putea să strige decât: „Unde pleci, prinţesa mea?".

Fetiţa a fost purtată pe braţe de patru bărbaţi, pe un pat mortuar, aşa cum este obiceiul în zonă.

Îmbrăcată în rochiţă albă, micuţa a fost înmormântată în cimitirul din comună. Imediat după aceasta, Coca şi soţul său, Lucian, au plecat la spitalul „Grigore Alexandrescu", la Bucureşti, pentru a fi alături de celălalt copil al lor, Robert, care se zbate între viaţă şi moarte. Apropiaţii familiei spun că femeia este în şoc şi le-ar fi declarat că-şi ia zilele, dacă moare şi băiatul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Bulandra (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
muraturi freepik png
suc morcovi jpg
Refugii In Retezat  Foto Parcul Național Retezat (2) jpg
Seminte de dovleac FOTO Shutterstock jpg
Baile Felix FOTO Shutterstock 1895999206 jpg
mihaela bilic facebook jpg
bijuterii argint istock jpg
plante jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net