Parchetul General „îl trage de mânecă” pe Ciprian Ciucu, după ce s-a lăudat pe Facebook: „La inițiativa mea...”

Parchetul General l-a atenționat pe Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și candidat PNL la Primăria Capitalei, după ce acesta a postat pe Facebook că ar fi inițiat ancheta care a scos la iveală că aproape 300 de cetățeni ruși ar fi obținut ilegal documente de identitate românești. Ministerul Public a transmis un comunicat în care precizează că afirmațiile lui Ciucu sunt „nereale” și nu reflectă realitatea procedurilor judiciare.

Parchetul l-a atenționat pe Ciprian Ciucu, după o postare pe rețelele sociale. Foto: Facebook
Parchetul l-a atenționat pe Ciprian Ciucu, după o postare pe rețelele sociale. Foto: Facebook

Potrivit Parchetului, aceste anchete au fost deschise începând cu anul 2024, ca urmare a sesizărilor organelor de urmărire penală, și vizează rețele infracționale implicate în trafic de acte de identitate false, în mai multe localități din România. „Niciunul dintre aceste dosare nu are legătură cu instituții publice din Sectorul 6”, a transmis Ministerul Public, solicitând politicienilor să nu asocieze instituția cu interese de natură electorală.

Declarațiile lui Ciprian Ciucu

Luni seară, Ciprian Ciucu a postat pe contul său de Facebook: „La inițiativa mea, a fost demarată cercetarea care a dus la ancheta Parchetului General ce concluzionează că aproape 300 de oligarhi și infractori ruși ar fi obținut ilegal documente de identitate românești!

Astfel, am inițiat destructurarea unei rețele mai vechi care acționa la nivel național.

Ciucu susține în postarea sa că, prin schimbarea conducerii Evidenței Persoanelor Sector 6 anul trecut, a descoperit „inadvertențe” în documentele depuse, ceea ce ar fi dus la extinderea anchetei.

Ciucu a afirmat că, fără intervenția sa, situația nu ar fi fost cunoscută și că a contribuit la destructurarea unei rețele vechi, „care acționa la nivel național de peste 10 ani”.

Reacția Ministerului Public

Fără să îl menționeze explicit pe Ciprian Ciucu, Ministerul Public a transmis că „primarul unui sector din municipiul București a publicat pe contul său de Facebook informații nereale privind o cauză penală instrumentată de PÎCCJ, referitoare la destructurare unei rețele infracționale care se ocupă cu traficul de documente de identitate false”

„În mod fals, persoana în cauză a informat că este inițiatorul destructurării acestei rețele. Pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că pe rolul instituției noastre au fost deschise, începând din anul 2024, mai multe dosare penale având ca obiect traficul cu acte de identitate false. Unele dintre aceste dosare au fost finalizate prin rechizitoriu sau acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar alte dosare sunt în curs de soluționare”.

Parchetul mai avertizează că asocierea activității sale cu interese politice este inadmisibilă, mai ales în contextul perioadelor electorale, și subliniază necesitatea informării corecte a opiniei publice.

„Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită autorităților politice – în general și cu atât mai mult în contextul perioadelor electorale – să nu încerce asocierea instituției Ministerului Public cu interese de natură politică”, a conchis Ministerul Public.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
test jpg
vegetable basket 349667 1280 jpg
zahar  jpg
ceausescu pantofi guban jpg
loc munca jpg
ananas rosu jpg
kosovo1 jpeg
Regele Charles  sursa foto   Profimedia 0734795506 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net