Pe 26 octombrie e cinstit Sfântul Dumitru. Tinerii sar peste foc pentru a se căsători

Ultima actualizare:

    Copiii şi tinerii de la ţară se strâng în jurul focului
Copiii şi tinerii de la ţară se strâng în jurul focului

Tradiţia populară spune că de Sfântul Dumitru, sărbătorit de creştini pe 26 octombrie, căldura intră în pământ, iar gerul începe să-şi arate colţii. Pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, iar pe 26 octombrie, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.

De Sfântul Dumitru, multe obiceiuri sunt păstrate din străbuni în satele din Bărăgan, ritualuri care protejează de rele şi chiar îi ajută pe tineri să-şi găsească perechea. “În Ajunul sărbatorii, se aprind focuri, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul. Bătrânii satului spun că focul alungă fiarele. Ţăranii aruncă un cărbune în grădină pentru putere de a rodi”, explică, pentru adevarul.ro, specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

În satul românesc se crede, totodată, că şi morţii vin să se încălzească la aceste focuri. Cei tineri sar peste foc, joacă şi chiuie, în speranţa că se vor căsători în curând. Femeile au datoria de a le împărţi copiilor fructe uscate, mere, nuci şi covrigi, iar în biserici se ţin slujbe speciale.

Oaia albă şi oaia neagră

Tradiţia populară spune Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi pun cojocul în mijlocul mioarelor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.Tot pe 26 octombrie, oamenii urmăresc mai multe semne în natură. “Dacă în această zi este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă. Tot acum, dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele”, spun specialiştii de la Muzeul Dunării de Jos. În ziua Sfântului Dumitru, credincioşii merg la biserică şi împart grâu fiert pentru sufletele celor morţi.

A fost ucis de romani cu suliţe


    Sfântul Dumitru a fost guvernator al Tesalonicului
Sfântul Dumitru a fost guvernator al Tesalonicului

Sfântul Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian, la sfârşitul secolului al III-lea. Datorită calităţilor sale, a fost numit, după moartea tatălui său, guvernator al Tesalonicului (Grecia). Dimitrie nu a ascuns că este creştin, aşa că a fost întemniţat. În vremea aceea, creştinii erau trimişi, drept pedeapsă, să lupte cu gladiatorii. Potrivit tradiţiei, Nestor, un tânăr creştin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie ca să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al romanilor, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte şi îi va spune: "Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi". Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor a reuşit să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul luptei, împăratul Maximian a poruncit ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net