Pe 6 decembrie este sărbătoarea „Sfântului Nicolae”, startul sărbătorilor de iarnă

Copii pregătiți-vă ghetuțele! Pe 6 decembrie, românii îl sărbătoresc pe „Sfântul Nicolae”, o zi de referință în calendarul lunii decembrie, marcată cu cruce roșie. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii își pregătesc cu bucurie ghetuțele, pe care le lasă la ușă, așteptând cadourile.

De Moș Nicolae copiii cuminți primesc dulciuri
În noaptea dintre 5 și 6 decembrie, în ghetuțe,,„Moș Nicolae”lasă cadouri. Foto: unica.ro

Sfântul Nicolae, protectorul copiilor și al săracilor

În credința populară, sărbătoarea Sfântului Nicolae marchează începutul iernii. Se spune că, pe 6 decembrie, moșul își scutură barba, iar odată cu acest gest simbolic vine și prima ninsoare. În noaptea de 5 spre 6 decembrie copiii își pun ghetuțele iar sfântul trece pe la fiecare copil, și dacă a fost cuminte îi lasă dulciuri și mici daruri.

„Sfântul Nicolae”este înfățișat peste tot drept un bătrân blajin, cu barbă albă, devenit în decursul timpului, unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale iernii. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al copiilor, al celor nevoiași, al marinarilor și brutarilor, precum și al celor nedreptățiți.

Ce trebuie să știți despre „Sfântul Nicolae”

„Sfântul Nicolae”, cunoscut în popor drept „Moș Nicolae”, a fost un arhiepiscop creștin care a trăit în orașul Myra, în regiunea care astăzi aparține Turciei, în urmă cu aproximativ 1.700 de ani, potrivit scrierilor vechi. Este cunoscut pentru faptele sale bune și generozitatea față de săraci, copii și persoane aflate în dificultate.

Conform legendei, „Sfântul Nicolae” oferea adesea daruri, bani sau obiecte care să asigure supraviețuirea familiilor nevoiașe, fără a aștepta nimic în schimb. Aceste gesturi de bunătate i-au adus recunoașterea și respectul tuturor, de la copii la adulți.

În țările creștine, data de 6 decembrie este momentul în care copiii primesc răsplata pentru faptele bune sau sunt răsplătiți pentru comportamentul cuminte. În plus, sfântul a devenit în timp pentru toate generațiile simbolul generozității și al bunătății. 

Cum este așteptat „Moș Nicolae”

În așteptarea blajinului sfânt, copiii pregătesc și o scrisoare în care își notează dorințele sau mulțumesc pentru cadourile primite în anii anteriori. Uneori, copiii lasă la ușă și un pahar cu apă sau lapte și puțină mâncare pentru „Moșul”, urmând tradiția veche care simbolizează generozitatea și bunătatea. 

Anii și vremurile nu au schimbat obiceiul copiilor din toată lumea, ca în noaptea de 5 spre 6 decembrie, plini de emoție și nerăbdare să aștepte vizita lui „Moș Nicolae”. Clipele dinaintea venirii bătrânului care a devenit spiritul Sărbătorilor sunt parte din amintirile de neșters ale copilăriei: gesturile care aduc aminte de pregătirea ghetuțelor, bucuria și farmecul așteptării, fac din această tradiție una dintre cele mai plăcute de copii.

Legenda cadourilor în ghetuțe și a nuielușei

Potrivit unei legende celebre, Sfântul Nicolae a ajutat o familie săracă cu trei fete, care nu se puteau mărita pentru că tatăl lor și-a pierdut averea și nu putea să le ofere zestre. Sfântul ar fi aruncat saci cu monede de aur prin fereastra casei, iar banii au căzut fie în ciorapi, fie în ghete, oferindu-le celor trei fete șansa nesperată a unei vieți mai bune. De aici provine tradiția de a pune daruri în ghete în ajunul zilei de 6 decembrie, un gest care simbolizează generozitatea, grija și bucuria de a dărui celor aflați în nevoie. 

O altă tradiție legată de Sfântul Nicolae spune că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii care nu s-au comportat frumos pot primi o nuielușă.„Legenda are la bază rolul Sfântului Nicolae ca protector al familiei, care veghea asupra educației celor mici și intervenea pentru a-i învăța să fie ascultători și să respecte bunele moravuri”, potrivit digi24.ro.

Inițial, obiceiurile cereau ca, nuielușa să fie din crenguță de măr și, după sărbătoare, pusă în apă. Tradiția spune că, dacă aceasta înflorea până la Crăciun, copilul care o primise fusese iertat de „Sfântul Nicolae”. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
loc munca jpg
ananas rosu jpg
kosovo1 jpeg
Regele Charles  sursa foto   Profimedia 0734795506 jpg
cutremur jpg
imbatranire Alzheimer jpg
image png
ceas shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net