Pelerinaj în Dealul Patriarhiei. Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou aniversează 250 de ani de când au fost aduse la București

Pelerinaj pe caniculă la București. Pentru că sâmbătă, 13 iulie 2024, se aniversează 250 de ani de când moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost aduse la Bucureşti, Patriarhia Română organizează o mare sărbătoare religioasă. Astfel, între 12 și 14 iulie 2024 sfintele odoare ale ocrotitorului orașului sunt scoase spre închinare credincioșilor în „Baldachinul Sfinților” de lângă Catedrala Patriarhală.

Pelerinaj la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Pelerinajul la moaștele Sf Cuv Dimitrie cel Nou este cel mai important din București.Foto:basilica.r

Programul sărbătoririi moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou

Pe 12 iulie, între orele 15.30 și 16.00, în fața Sfântului Sinod, patriarhul Daniel va oficia slujba de sfințire a noii racle care adăpostește rămășițele sfântului. Este corba de o cutie de argint, aur și pietre prețioase considerată cea mai scumpă raclă cu moaște din România. Totul se întâmplă în Palatul Patriarhiei și este de fapt startul sărbătorii religioase.

Apoi, la ora 16.00, racla este scoasă spre închinare credincioșilor, în „Baldachinul Sfinților” de lângă Catedrala Patriarhală În timp ce credincioșii se vor închina la moaște, în „Altarul de vară” va avea loc o slujbă eveniment, ținută de către toți stareții mânăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Pentru că este foarte cald și meteorologii anunță în timpul zilei temperaturi în jurul a 40 de grade, procesiunea cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou va avea loc seara, între orele 20.00 și 21.30. Racla va fi purtată de un cortegiu format din toți preoții din bisericile din București și Ilfov pe următorul traseu: Catedrala Patriarhală – Biserica Sf. Nicolae-Vlădica – (Str. 11 Iunie) – Bd. Regina Maria – Piața Unirii (bisericile Sf. Ioan-Piață, Sf. Anton-Curtea Veche) – Bd. Unirii – Aleea Dealul Mitropoliei – Catedrala Patriarhală.

În cortegiu sunt așteptați să se alăture toți credincioșii care doresc iar alaiul va fi condus de către episcopi-vicari Varlaam Ploieșteanul, Paisie Sinaitul și Timotei Prahoveanul. Surse din cadrul Patriarhiei au anunțat în exclusivitate pentru Click! că în primul rând este așteptat să apară și Gigi Becali care va ține o icoană cu sfântul. Ca în vremuri de mare restriște, pentru prima oară, procesiunea va fi întâmpinată noaptea, în jurul orelor 21.30, de către patriarh.

A doua zi, moaștele vor fi scoase din catedrală spre închinare la ora 6.00, tot în „Baldachinul Sfinților”. Până la orele 21.00, credincioșii se vor putea ruga la moaște, iar între orele 08.30-12.00, patriarhul Daniel va ține afară „Sfânta Liturghie”. Peste noapte moaștele nu vor fi lăsate afară ci vor fi introduse înapoi în catedrală. În sfârșit duminică, în ultima zi a pelerinajului, moaștele vor fi scoase spre închinare credincioșilor la ora 7.00 și duse înapoi la orele 21.00, iar între orele 08.30 și 12.00 patriarhul va ține Sfânta Liturghie tot afară.

 Ce trebuie să știți despre moaștele Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Potrivit basilica.ro, sfântul a devenit ocrotitorul Capitalei odată cu așezarea moaștelor sale în actuala catedrală, la 13 iulie 1774. La data respectivă, un bogat și influent boier, Hagi Dimitrie, l-a convins pe generalul rus Petru Saltîkov să dăruiască moaștele Mitropolitului Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei (1760-1787). Proclamarea oficială a Sfântului ca ocrotitor al Capitalei s-a făcut în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793).

Ce trebuie să știți despre Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit în secolul al XIII-lea și s-a născut în satul Basarabov, situat în apropierea actualului oraș Ruse din Bulgaria. Sfântul Cuvios Dimitrie este considerat unul dintre cei mai  ocrotitori și făcători de minuni, multe săvârșite în perioade de grele încercări: epidemia de ciumă din 1813-1815, epidemia de holeră din 1831, marele incendiu din 1847.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net