Pelerinaj la capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adus la o mânăstire din Teleorman de la Muntele Athos

Ultima actualizare:

Pe 23 aprilie este sărbătoarea „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe-purtătorul de biruință” și peste un milion de români își sărbătoresc onomastica. La „Mânăstirea Pantocrator” din Teleorman este organizat în perioada 22-28 aprilie un pelerinaj la moaștele sfântului, concret la capul acestuia, adus în premieră în România de la Muntele Athos.

Mânăstirea Pantocrator din Teleorman
Mânăstirea Pantocrator este în aceste zile centrul religios al României

De unde a fost adus capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”

În aceste zile, o mânăstire din Teleorman devine centrul religios al României. Este vorba de „Mânăstirea Pantocrator” din localitatea Drăgănești-Vlașca situată la 63 de kilometri de București. Racla de argint masiv în care se află capul sfântului, considerat unul dintre cei mai mari martiri ai credinței creștine a ajuns ieri la ora 11.00 pe aeroportul Otopeni.

Capul Sfântului Gheorghe la Mânăstirea Pantocrator
Moaștele au fost aduse de starețul mânăstirii athonite Xenofont. Foto: ziarullumina.ro

De acolo, cu un alai special, moaștele, aduse de la mânăstirea Xenofont din Muntele Athos, au mers mai departe spre „Mănăstirea Pantocrator” din județul Teleorman. Capul sfântului care ocrotește Armata Română, „cinstitul odor”, după îl cum descriu mai marii Bisericii Ortodoxe Române, a fost adus chiar de Arhimandritul Alexios, starețul Mănăstirii Xenofont.

Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe-purtătorul de biruință
Pelerinii se pot închina la racla cu moaște până în 28 aprilie. Foto: ziarullumina.ro

O veste rară la pelerinajele din România, așezământul monahal va fi deschis non-stop până pe 28 aprilie la ora 24.00, pentru a permite accesul tuturor pelerinilor la sfintele moaște. În data de 26 aprilie, la Mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului este invitat să slujească Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania (Biserica Greciei).

Programul pelerinajului de la Mânăstirea Pantocrator

Miercuri, 22 aprilie 

15:30 – Procesiune cu sfintele moaște de la altarul de vară la biserica cea mare a mănăstirii;  și așezarea sfintelor moaște în biserica cea mare spre închinare; 

-21:00 – 02:00 – Slujbă de priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, oficiată de Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei şi Islandei;

Joi, 23 aprilie

08:00 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe; 

09:00 – Sfânta Liturghie arhierească; 

18:00 – Slujba Vecerniei şi Utrenia; 

Vineri, 24 aprilie

-07:30 – Acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena; 

-08:00 – Sfânta Liturghie arhierească; 

10:15 – Conferința pastoral-misionară de primăvară – Centrul Multifuncțional din Alexandria; 

21:00 – Taina Sfântului Maslu și Paraclisul; 

00:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei;

Sâmbătă, 25 aprilie

08:30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe; 

09:00 – Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți sub protia părintelui Arhimandrit Serafim Baciu, Vicar Administrativ Eparhial; 

17:00 – Slujbă de priveghere în cinstea Sfintelor Mironosițe; 

Duminică, 26 aprilie

08:30 – Acatistul Sfintelor Femei Mironosițe;

09:15 – Sfânta Liturghie arhierească la altarul de vară, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania;

18:00 – Vecernia Mare în cinstea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena;

Luni, 27 aprilie

08:00 – Acatistul Sfintei Maria Magdalena; 

08:30 – Sfânta Liturghie arhierească la altarul de vară al mănăstirii; 

18:00 – Slujbă de priveghere în cinstea Sfintei Maria Magdalena; 

Marți, 28 aprilie

08:00 – Acatistul Sfintei Maria Magdalena și Sfânta Liturghie arhierească; 

18:00 – Slujbă de priveghere în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Îndrumătoarea”; 

00:00 – Închiderea pelerinajului; 

Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost un soldat roman din secolul al III-lea, a trăit în vremea împăratului Dioclețian și s‑a remarcat prin curajul de a‑și mărturisi credința în plină campanie de persecuții. Originar din Capadocia și stabilit ulterior în Palestina, el a ajuns comandant în armata romană, însă, odată cu edictele împotriva creștinilor din anii 303–305 a ales să își împartă averea săracilor și să își afirme public credința.

În fața împăratului, Gheorghe a condamnat nedreptățile comise împotriva creștinilor, declarând că „Adevărul este Hristos”, ceea ce i‑a adus arestarea și supunerea la torturi cumplite, din care, potrivit tradiției, a ieșit nevătămat prin puterea rugăciunii. Minunile petrecute în timpul chinurilor sale au determinat convertirea mai multor martori, inclusiv a împărătesei Alexandra. A fost executat la 23 aprilie 303, devenind un simbol al credinței neclintite și al biruinței spirituale.  

„Sfântul Gheorghe este cunoscut ca apărător și ocrotitor al armatei române, dar să știți că Sfântul Gheorghe nu este doar un simbol militar, ci este un model de economie a mântuirii prin jertfă proprie. Este un sfânt cunoscut în întreaga lume creștină și cinstit în mod deosebit, de aceea și la noi în țară”, a explicat pentru ziarullumina.ro, Serafim Baciu vicar eparhial al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
foto mare copy jpg
tranmautritam iphone 5537230 jpg
tavan metrou webp
Sfantul Gheorghe, foto crestinortodox jpg
acesti oameni au noroc la bani, foto shutterstock jpg
costum urs frauda asigurari profimedia (2) jpg
scumpiri, foto shutterstock jpg
coroana bulgaria golymata  jpg
image
image