Pericolul pentru copii, tăiat din pix. De ce nu au fost evaluate toate școlile pentru risc seismic

Ultima actualizare:

Aproape 28.900 de clădiri în care învață elevi și copii de grădiniță, din România, nu sunt evaluate tehnic, arată fișa programului guvernamental de reabilitare a școlilor cu grad ridicat de risc seismic.

Multe clădiri în care învață elevi și copii de grădiniță nu sunt evaluate Foto: Pixabay.com
Multe clădiri în care învață elevi și copii de grădiniță nu sunt evaluate Foto: Pixabay.com

28.838 de clădiri în care învață copii și elevi de liceu sunt neevaluate tehnic, arată un document guvernamental, nota de finanțare a proiectului de ordonanță de urgență prin care se vor reabilita școlile aflate în risc seismic I. Din același document reiese faptul că evaluarea ministerului care precizează că doar 39 de școli din România sunt în acest grad de risc seismic, a fost făcută la un număr mic de clădiri evaluate, așa că numărul școlilor cu risc mare de prăbușire la un cutremur poate fi mai mare.

Vicepremierul Kelemen Hunor a spus, recent, într-un interviu la Euronews, că în România sunt 31.599 de clădiri de învățământ, ceea înseamnă că doar 2.721 au fost evaluate. Cifra ministerului Educației, de 39 de școli care au nevoie de reabilitare urgentă a fost raportată la 2.721 de clădiri, și nu la totalul de 31.599.

Când pot fi consolidate școlile

,,Eu cred că în 3, 4, 5 ani, nu mai repede, aceste clădiri pot fi consolidate, dar mai avem o problemă noi, aicea, când vorbim de 118, când vorbim de 39 de clădiri, chiar este un lucru important, dar din totalul de 31599 de clădiri din România, vorbesc de instituțiile de învățământ, doar 2721 sunt evaluate. Sunt în continuare 28.838 de clădiri care nu sunt evaluate. Deci noi în acest moment nu știm, nu știm, fiindcă există clădirile care n-au fost evaluate, dar mai trebuie să facem o precizare, trebuie să fim corecți când vorbim de zonele cu risc seismic. Sigur, nu vorbim de toată România, vorbim de câteva județe, nu vorbim de acele județe și acest număr de peste 28.000 se reduce imediat automat”, a declarat Hunor.

Ulterior, într-o declarație făcută la deschiderea anului școlar 2021-2022, fostul ministrul Sorin Cîmpeanu a menționat că în România există un total de 31.394 de clădiri școlare, astfel că doar 1.800 au fost expertizate, iar dintre acestea, o treime sunt cu risc I și risc.

Ce înseamnă clasele de risc seismic

Potrivit normativelor în vigoare, din punctul de vedere al riscului seismic, în sensul efectelor probabile ale unor cutremure asupra construcțiilor existente pe un anumit areal, se stabilesc 4 clase de risc seismic:

Clasa Risc seismic I – construcții cu risc ridicat de prăbușire la cutremure având intensitățile corespunzatoare zonelor seismice de calcul (cutremurului de proiectare);

Clasa Risc seismic II – construcții la care probabilitatea de prăbușire este redusă, dar la care sunt asteptate degradări structurale majore la incidența cutremurului de proiectare;

Clasa Risc seismic III – construcții la care sunt asteptate degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările elementelor nestructurale pot fi importante;

Clasa Risc seismic IV – construcții la care răspunsul seismic așteptat este similar celui corespunzător construcțiilor noi, proiectate pe baza prescripțiilor în vigoare.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net