Pfizer va crește numărul de doze livrate în România în jurul datei de 15 februarie
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că, marţi, au sosit în România alte 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech. Compania Pfizer a anunţat revenirea la programul iniţial de livrări începând cu 25 ianuarie şi va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.
”Azi, 26 ianuarie, au sosit în România 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, a transmis, marţi, CNCAV, citat de News.ro.
Cum sunt distribuite noile doze de vaccin
Sursa citată a precizat că procesul de vaccinare continuă, atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, fiind distribuite cele 95.940 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:
- Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 4.680 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 14.040 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 24.570 doze.
”În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale dedepozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. Reamintim că la data de 15 ianuarie a debutat Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale”, a mai tranmsis CNCAV.
Sursa citată a precizat că alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, ţara noastră primeşte cota corespunzătoare din tranşele de vaccin livrate la nivelul Uniunii Europene.
Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă.
În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat revenirea la programul iniţial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie şi va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.
Citește și:
Vaccinare anti Covid-19: ”La sfârşitul primei săptămâni din februarie, vom fi cu stocul la zero”