Plafonul garanţiilor pentru ”Prima maşină” este de 350 mil. lei
Guvernul va aloca în acest an un plafon al garanţiilor care pot fi emise pentru programul "Prima maşină" de 350 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre. Documentul prevede posibilitatea atragerii altor finanţatori, interesaţi de program, care să se înscrie până la data de 2 martie relatează corespondentul Mediafax
"Pentru nivelul plafonului s-au luat în considerare solicitările venite din partea instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare eligibile ca participante în cadrul Programului și acesta se are în vedere în discuțiile cu FMI și CE în stabilirea criteriului de performanță privind garanțiile, parte a acordurilor încheiate cu instituțiile financiare internaționale", se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Plafonul iniţial alocat pentru 2014 a fost de 50 milioane lei, având în vedere că legislaţia a fost adoptată la sfârşitul anului.
Băncile şi insituţiile financiare nebancare (IFN) care nu au aplicat pentru programul Prima maşină până la sfârşitul anului trecut, pot trimite până la 2 martie cererile de înscriere către Ministerul Finanţelor Publice şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), împreună cu informaţii privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate prin acest program şi valoarea estimată a garanţiilor care urmează a fi acordate.
"Datorită faptului că legislaţia secundară a intrat în vigoare la sfârșitul anului 2014, potenţialii finanţatori nu au avut timp să analizeze legislaţia și să decidă înscrierea în Program în termenul menționat în Hotărârea Guvernului 1053/2014.
Astfel, potrivit art. 27 din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului 66/2014, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a normelor, respectiv din 08.12.2014 până la data de 24.12.2014, un număr de 10 finanţatori au transmis FNGCIMM și MFP cererile de înscriere în Program", se precizează în nota de fundamentare.
În prezent, în legislaţie nu este prevăzută posibilitatea ca și alți finanţatori să se înscrie în programul guvernamental.
Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin programul "Prima maşină" vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%.
De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obțin venituri și care îndeplinesc și celelalte criterii de eligibilitate, printre care să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vânzător să ateste că autoturismul achiziţionat prin program este nou, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, este achiziţionat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz.
Alte condiţii sunt avansul de minimum 5% din preţul de achiziţie şi asigurarea autoturismului nou-achiziţionat din finanţarea garantată printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO, care va acoperi cel puţin riscurile de avarii şi furt, fără franșiză pentru daunele totale de avarii şi furt şi cu o franşiză de maximum 100 de euro, echivalent în lei, pentru daunele parţiale de avarii şi furt. Obligaţia subzistă pe toată perioada de valabilitate a garanţiei.
La aceste condiții se adaugă normele proprii fiecărei bănci, precum și condițiile specificate deja în OUG 66/2014 prin care s-a aprobat acest program, precizează ministerul.
Costul total al finanţărilor acordate în cadrul programului va fi compus din dobânda exprimată în raport cu ROBOR la 6 luni (în prezent de 1,64%) plus o marjă de maximum 3% pe an. Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de către finanţator şi cheltuielile obligatorii legate de finanţare, în toate etapele finanţării. Marja nu include costul asigurării, costul aferent efectuării formalităţilor de publicitate, penalităţile percepute conform contractului de finanţare.
Comisionul de risc care se plăteşte de către beneficiar este calculat de către finanţator ca procent aplicat la suma garantată în cadrul programului şi achitat o singură dată, la acordarea garanţiei, pentru toată perioada de valabilitate a garanţiei. Comisionul de risc este de maximum 1% din valoarea garantată.
Comisionul de administrare datorat Fondului de Garantare este plătit de către beneficiar şi calculat la soldul finanţării garantate. Nivelul comisionului de administrare este negociat anual între Ministerul Finanţelor şi Fondul de Garantare şi este stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor şi al ministrului delegat pentru Buget