Politicieni şi oameni de afaceri, la un pas de un accident aviatic

Ultima actualizare:

    O aeronavă Tarom s-a întors,  ieri, pe Aeroportul din Iaşi la  scurt timp de la decolare, din  cauza unor probleme la motor (Foto: Florin Chirica)
O aeronavă Tarom s-a întors, ieri, pe Aeroportul din Iaşi la scurt timp de la decolare, din cauza unor probleme la motor (Foto: Florin Chirica)

25 de pasageri care sperau să ajungă, ieri dimineaţă, de la Iaşi la Bucureşti, cu o cursă Tarom, au fost întorşi din drum.

„Avionul a plecat de la Iaşi la 9.38 şi s-a întors la 9.57. Pilotul şi-a dat seama că există probleme la motor şi a decis să se întoarcă pe pista de la Iaşi", a spus Gherghe Corjăuţanu, directorul Aeroportului Iaşi.

Petru a evita orice pericol a fost solicitată prezenţa echipajelor de intervenţie. Astfel, la Aeroport au ajuns patru autospeciale de stingere a incendiilor, două de terapie intensivă şi unul de prim ajutor.

Din fericire, acestea nu au intervenit, deoarece aterizarea a avut loc fără incidente. Printre pasageri se aflau deputatul Relu Fenechiu şi omul de afaceri Adrian Porumboiu. Cei aflaţi în avion susţin că imediat după decolare au simţit că ceva este în neregulă.

„Problemele au apărut imediat după decolare. S-au simţit nişte poticniri. Din fericire eu nu mă sperii uşor şi nici emotiv nu sunt, dar ceilalţi pasageri s-au speriat foarte tare", a spus deputatul Relu Fenechiu. Alături de acesta s-a aflat şi primarul din Paşcani, Grigore Crăciunescu.

„S-a oprit motorul din dreapta. Eu am mai trecut printr-un incident de acest fel, dar am încredere că Dumnezeu stabileşte destinul fiecărui om", a spus Crăciunescu.

Pasagerii care au dorit cu orice preţ să ajungă la Bucureşti au aşteptat o altă aeronavă până în jurul orei 12.30. Reprezentanţii Tarom susţin că oamenii au fost tot timpul în siguranţă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
elevi clasa shutter 303888209 jpeg
peter phillips nunta jpg
loto png
guardia civil getty1 jpeg
Furtuna Foto Pixabay jfif
medic doctor consult pexels jpg
fructe frigider istock jpg
micel santorini 1993180 jpg
image
image