Polițiștul pedofil Eugen Stan a murit în închisoare. Bărbatul a fost implicat în cel mai mare scandal din Poliția Română
Polițistul pedofil Eugen Stan, în vârstă de 53 de ani a fost găsit mort, în cursul zilei de marți, în celula în care își executa pedeapsa de 20 de ani de detenție. Individul era condamnat după ce în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, a agresat sexual 14 persoane, cu vârste între 5 și 38 de ani, în diferite locuri din București.

Cum a murit polișistul pedofil
Potrivit unor surse din Administrația Națională a Penitenciarelor, Eugen Stan a fost transferat de ceva timp, de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu la Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni. Cum acuza probleme de sănătate, în cursul zilei de marți, 14 ianuarie a fost urcat în dubă și dus spre Spitalul penitenciar Rahova.
Pe drum, în mașina în care îl transporta, Stan a declarat că se simte rău iar polițiștii de penitenciar care îl supravegheau au decis să se întoarcă la Mărgineni. Dus în celulă pentru a-și reveni, Eugen Stan ar fi fost găsit mort după ceva timp de gardieni.
Conform anchetatorilor, pe corpul bărbatului nu erau urme vizibile de violență, iar principala ipoteză este că moartea deținutului a fost una naturală, mai ales că acesta este cunoscut cu istoric medical.
Trupul condamnatului urmează să fie autopsiat de medicii Serviciului Județean de Medicină Legală Dâmbovița, după care va fi predat familiei. Autoritățile au deschis un dosar și cercetează condițiile în care s-a produs moartea suspectă a violatorului în serie. Stan fusese căsătorit și avea doi copii.
Cine este polițistul Eugen Stan
Eugen Stan era agent în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră când a fost arestat, în ianuarie 2018. Bărbatul era acuzat că a urmărit doi copii, un băiat și o fetiță, pe care i-a abuzat sexual în liftul unui bloc din Sectorul 6 scrie adevarul.ro.
Dosarul a fost preluat de ofițerii Serviciului Omoruri, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, polițistul a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 și 38 de ani, în diferite locuri din București.
Anchetatorii au stabilit că, în general, Eugen Stan își urmărea victimele în drumul lor spre blocurile în care locuiau și le ataca în scară sau după ce se urcau în lift.
Eugen Stan a fost condamnat definitiv de magistrații Curții de Apel București, la sfârșitul lunii octombrie 2020, la 20 de ani de detenție.