Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtor de Mir: istoric

Ultima actualizare:

    Sfântul Mare Mucenic DimitrieFoto: enational.ro
Sfântul Mare Mucenic DimitrieFoto: enational.ro

La sfârșitul lunii octombrie, credincioşii ortodocşi cinstesc cu mare evlavie doi sfinți purtători ai numelui de Dimitrie. Deși Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, prăznuit de Ortodoxie la 26 octombrie este grec, iar celălalt, Cuviosul Dimitrie cel Nou, devenit Ocrotitorul Bucureștilor, prăznuit în ziua următoare, pe 27 octombrie, este bulgar, Sfinții Dimitrie sunt foarte populari în România.

Istoricul sărbătorii 

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, un mărturisitor al lui Hristos

Dimitrie Izvorâtorul de Mir, un mărturisitor al lui Hristos, s-a născut și a trăit în Salonic, în vremea persecuțiilor creștine de la sfârșitul  secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea în timpul domniei  împăraților romani Maximian și Diocletian ( anii 284-305).

Pelerinaj în moaștele Marelui Mucenic

Mai ales în ziua de prăznuire, în 26 octombrie, mii de pelerini din întreaga lume își îndreaptă pașii spre Biserica din Salonic, una dintre cele mai impunătoarea biserici ortodoxe, acolo unde se odihnesc cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, patronul spiritual al orașului de la Marea Egee. 

Mii de credincioși ortodocși participă la slujbe de hram

În ziua de prăznuire, mii de credincioşi din lumea întreagă participă la slujbe de hram în lăcaşurile de cult care-i poartă numele, venerându-l pe Marele  Mucenic Dimitrie, făcătorul de minuni și tămăduitorul de boli.  Pentru aceste biserici, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este îngerul păzitor şi patronul lor spiritual.

În taină, voievodul Tesalonicului era creștin

Marelui Mucenic Dimitrie a fost fiul voievodului Tesalonicului, în timpul domniei împăratului roman Maximian Galeriu. În acea perioadă, deși credinţa creştină era interzisă prin lege, tatăl Mucenicului Dimitrie era un bun creştin şi se închina pe ascuns, în camera lui de rugăciune. Zi de zi, voievodul înălța rugăciunile fierinți în fața celor două icoane care împodobeau altarul improvizat aici: icoana domnului Hristos și a Maicii Domnului cu Pruncul. 

Dumnezeu i-a împlinit dorința Voievodului

În această cameră secretă de rugăciune, luminată de două candele, voievodul se ruga și spera ca Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Rugăciunile lui au fost ascultate și voievodul a Domnul i-a împlinit dorința și s-a bucurat i-a binecuvântat casa cu un băiat.

Nașterea pruncului Dimitrie, prilej de sărbătoare în Salonic

Nașterea pruncului a fost un prilej de mare bucurie pentru locuitorii orașului și pentru voievod care, în cinstea evenimentului a dat un mare ospăț.

Dimitrie a fost botezat în taină în credinața creștină

Pruncul a fost botezat de părinți în mare taină în credința creștină. De-a lungul anilor, familia l-a educat în spiritul credinţei creştine : să fie un mărturisitor al Lui Hristos şi un credincios, care să înfăptuiască milostenia în via.

Datorită virtuților, Dimitrie a fost apreciat de împărat

Datorită virtuților, Dimitrie a ajuns comandant de oști.

După moartea voievodului Tesalonicului, împăratul Maximian a apreciat înţelepciunea şi educaţia tânărului Dimitrie şi l-a numit în demnitatea de voievod, în locul tatălui său. Locuitorii Tesalonicului l-au întâmpinat cu mult entuziasm, iar tânărul voievod  era un conducător care rezolva la timp problemele cetăţii.

Totuși, împăratul i-a cerut să-i omoare pe creștinii

În același timp, împăratul Maximian i-a cerut tânărului de voievod să se închine idolilor și să omoare toți creștinii. Curând, împăratul a aflat despre credința tânărului voievod.

Împăratul l-a condamnat la moarte

Pentru că Dimitrie a refuzat să se închine idolilor, împăratul l- a arestat, l-a torturat și l-a condamnat la moarte. Înainte de sentința finală, Dimitrie a refuzat cu vehemență să renunțe la credința creștină. 

Creștinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii în arenă   

Înscrisurile religioase menționează că toți creștinii  erau trimiși să lupte cu gladiatorii în arenă. În aceste lupte, șansele lor erau nule, pentru că niciun creștin nu încuraja violența.  

În temniță, Dimitrie a fost vizitat de luptătorul Nestor

Dimitrie a fost întemnițat în subsolul unei băi publice. Aici, el a fost vizitat de Nestor, un luptător creștin.  Acesta trebuia să se lupte cu protejatul împăratului, vestitul luptător Lie, sadic, hidos la chip şi renumit pentru cruzimea cu care-și ucidea semenii prin aruncarea în sulițe.

Dimitrie l-a binecuvântat pe creştinul Nestor

Îndurerat de necazurile semenilor, Nestor, un tânăr creştin din voievodat, a mers în temniţă la Dimitrie şi i-a mărturisit că vrea să se lupte cu Lie și să-l învingă, pentru a-i salva pe locuitorii Tesalonicului  de chinul la care-i supunea Lie, obişnuit să-i omoare cu suliţele. Dimitrie l-a binecuvântat pe Nestor, urându-i să-l învingă pe fiorosul Lie.

Nestor  l-a învins pe Lie, iar împăratul s-a răzbunat

La o dată de 26 octombrie, Nestor l-a invocat pe Dumnezeul lui Dimitrie, l-a învins pe Lie și l-a străpuns cu lancea pe rivalul său. Furios, împăratul a poruncit uciderea învingătorului şi a lui Dimitrie.

Dimitrie a fost ucis cu sulițe

Lui Nestor i s-a tăiat capul, iar Dimitrie a fost ucis cu suliţele; din   trupul n- a curs nici o picătură de sânge, ci mir tămăduitor de boli. Studiile cercetătorilor menţionează că Marele Mucenic a fost martirizat la Sirmium (Mitroviţa, în Serbia), dar moaştele sale au fost aduse la Tesalonic, la 26 octombrie 413.

Pe locul martirajului a fost înălţată o bisericuţă

Pe locul martirajului a fost înălţată o bisericuţă, în care s-au împlinit multe tămăduiri miraculoase. În acest lăcaş, s-a rugat pentru vindecare, de o boală gravă, un credincios bogat. După însănătoşire, drept mulţumire, credinciosul a dărâmat modesta construcţie şi a construit un lăcaş sfânt mai încăpător. În timpul săpăturilor, la temelia noii construcţii s-au descoperit moaştele Sfântului Dimitrie.

Pelerinaj la moaştele Marelui Mucenic

Aceasta este biserica din Salonic unde se află moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie
Aceasta este biserica din Salonic unde se află moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Astăzi, pelerinii din lumea întreagă se roagă la moaştele Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir care se odihnesc într-o bisericuţă în miniatură, aşezată într-una dintre cele mai mari biserici de rit ortodox din Tesalonic.

„ Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și-a respectat totdeauna  convingerile, lepădându-se de sine şi de privilegiile ce i se cuveneau ca fiu de guvernator şi ca militar de carieră. El n-a trădat cauza lui Hristos şi a rămas neclintit ca o stâncă bătută de valurile înfuriate ale apelor. Da, chiar şi în închisoare, Dimitrie L-a mărturisit pe Hristos şi i-a încurajat pe cei care sufereau împreună cu El, îndeosebi pe Nestor care, în cele din urmă, s-a dovedit mare biruitor împotriva persecutorilor învrăjbiţi ai lui Hristos”, ne mărturiseşte părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Capitală ( B-dul Nicolae Titulescu).     

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net