Prețul apartamentelor cu 3 camere din București a crescut în pandemie. Care e situația în Berceni

Ultima actualizare:

    Prețul apartamentelor vechi cu 3 camere din cartierul bucureștean Berceni a crescut în pandemie
Prețul apartamentelor vechi cu 3 camere din cartierul bucureștean Berceni a crescut în pandemie

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală îşi continuă creşterea, atingând un nou maxim în august 2020. Conform unei analize a companiei de consultanță imobiliară SVN România, citată de Ziarul Financiar, costul apartamentelor vechi s-ar situa astăzi la o medie de 100.000 de euro. Acesta este şi cel mai ridicat nivel atins de piaţa locală din vara anului 2009. Mai mult, în comparaţie cu august 2019 creşterea, cel puțin în cartierul Berceni, este de este de 4,7% (aproximativ 4.400 de euro).

„Pandemia nu a avut până în acest moment niciun efect asupra preţurilor medii solicitate de către vânzători. Pe de o parte, vânzătorii, indiferent că vorbim de investitori sau de persoane fizice, au o expunere bancară mult mai redusă comparativ cu perioada 2008 - 2009, fiind astfel într-o pozitiţie mult mai bună. În același timp, situaţia generală a accesibilităţii achiziţionării unei noi locuinţe este mult, mult mai bună comparativ cu 2008-2010“, a declarat pentru Ziarul Financiar Andrei Sârbu, CEO SVN România.

Conform sursei citate, o creştere puternică s-a înregistrat în zona Colentina, de 5.000 de euro în august versus iulie, 2.000 de euro în zona Dristor şi 4.000 de euro în zona Olteniţei din sectorul 4.

Creșterea prețurilor în cazul apartamentelor din Berceni nu este însă o surpriză dacă privim la ceea ce s-a întâmplat în zona de sud a Bucureștiului în ultimii ani. Pe lângă dezvoltarea a zeci de proiecte imobiliare, care au dus Berceniului cel puțin 50.000 de noi locuințe, infrastructura rutieră și educațională pare că a ținut ritmul impus de afluxul de noi locuitori. Au fost lărgite bulevardele, au fost amenajate noi parcări și noi spații verzi și nu în ultimul rând, au fost modernizate școlile și grădițele, iar acolo unde a fost spațiu, au fost construite unele noi, în sistem modular. Investițiile publice în infrastructură au atras, în mod evident, și investitorii puternici din punct de vedere financiar, care pot asigura locuri de muncă bine plătite. Pe scurt, calitatea vieții locuitorilor din cartierul Berceni a crescut proporțional cu numărul de oameni care și-au întemeiat un cămin în sudul Capitalei.

Poate cel mai important argument al creșterii prețurilor în cazul aparamentelor din Berceni este reabilitarea imobilelor de locuințe vechi, care odată anvelopate, au început să concureze cu cele noi, puse la dispoziția clienților de dezvoltatorii imobiliari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net