Prima imagine cu Horia Colibăşanu pe “Acoperişul lumii”
Alpinistul Horia Colibăşanu a dus steagul României, pe 16 mai, în cel mai înalt loc de pe Pământ: Vârful Everest (8.848 de metri), din Munţii Himalaya, la graniţa dintre Nepal şi Tibet. Imaginea cu românul ajuns la capătul expediţiei e una spectaculoasă.
Alpinistul român e fericit că a reuşit să ajungă pe “Acoperişul lumii” fără oxigen şi fără şerpaşi, după trei ani şi jumătate de pregătire asiduă. Everestul este cel de-al optulea vârf din palmaresul său.
“Sunt mândru că am reuşit să ridic steagul României peste 8.848 metri, înălţimea Everestului. Am ajuns în vârf, m-am aşezat pe coama Everest şi am făcut fotografia la care privesc cu multă bucurie”, zâmbeşte Horia Colibăşanu.“Momentul în care am ridicat tricolorul a fost cel în care am simţit că am reuşit să închei un proiect pentru care m-am pregătit foarte mult. Desigur că aveam să mai trec prin multe dificultăţi, la coborâre. Am fost însă pregătit pentru ele, ştiam ce mă aşteaptă, că va fi foarte greu”, adaugă temerarul care locuieşte în Timişoara.Ajutat de cel mai bun meteorolog din Europa
Alpinistul consideră că reuşita sa se datorează în mare măsură colaborării cu unul dintre cei mai buni meteorologi din lume, care i-a transmis date meteo precise, în funcţie de care a luat decizia de a pleca spre Vârful Everest.
“În Himalaya, cel mai mult pentru reuşită contează vremea. Dacă este foarte frig, dacă bate vântul sau în cazul în care cade o cantitate mare de precipitaţii, e foarte periculos şi nu poţi urca. Riscul este, bineînţeles, să nu te mai întorci. Eu am fost nevoit să renunţ într-un an la urcare, din cauza faptului că vremea nu a fost bună”, îşi aminteşte Colibăşanu. “Anul acesta am colaborat cu unul dintre cei mai buni meteorologi din lume, cred că e cel mai bun din Europa. Mi-a dat o prognoză foarte bună pe telefonul prin satelit şi am pornit spre vârf. De atunci şi până astăzi nu a mai fost o prognoză pentru o zi de vârf care să permită ascensiuni în stilul alpinismului pur, fără oxigen şi şerpaşi”, adaugă el.