Primarul din Caracal și fiul care deține stația GPL din Crevedia, pictați alături de Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu. Cât a costat tabloul și ce mărturisiri halucinante a făcut pictorul

Primarul din Caracal a fost pictat alături de Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu. În tablou ocupă locul unchiului lui Brâncoveanu, spun specialiștii. Tabloul are o lungime de 2,5 metri și se află pe un perete în holul Hotelului existent în Casa Doldurea, scrie adevărul.ro

Primarul din Caracal, pictat într-un tablou de mari dimensiuni Foto: adevărul.ro
Primarul din Caracal, pictat într-un tablou de mari dimensiuni Foto: adevărul.ro

Când a fost realizat tabloul 

Tabloul a fost realizat în 2016 de pictorul Vintilă Mihăescu. Prețul ar fi fost de peste 650 de milioane de lei, bani vechi. În tablou, membrii familiei sunt reprezentați ca niște veritabili Basarabi și Brâncoveni. Doldurea - tatăl ocupă locul unchiului lui Brâncoveanu, spun specialiștii, iar cei doi fii și soția au fost așezați alături de Neagoe Basarab.

Casa Doldurea se află chiar lângă Poliția Municipiului Caracal. A fost construită în 1881 și a aparținut senatorului de Romanaţi, Teodor Bancu, după care în 1902 a fost vândută statului. Până în 1980 aici a fost spital. Doldurea senior a cumpărat-o în 2009 pe firma Dolchimex.

Ion Doldurea dădea de înțeles, în trecut, că după renovarea clădirii, Casa Doldurea poate fi considerată o nouă minune a Caracalului. „Totul a fost luat de la zero, casa arăta într-un mod foarte rău. Am lucrat la ea cinci ani de zile. În 2016, am forțat puțin nota… Și iată ce a ieșit. Unii spun că e o nouă minune a… Caracalului!", declara actualul primar din Caracal.

Care este reacția pictorului Vintilă Mihăescu

Vintilă Mihăescu a declarat că este prieten cu primarul din Caracal, Ion Doldurea, care l-a ajutat să deschidă mai multe expoziții și că au avut, de-a lungul anilor, mai multe colaborări. 

Pictorul susține că povestea tabloului care apare în Casa Doldurea nu este cea știută de mulți localnici din Caracal. „Nu mi-a zis nimeni din familia primarului să fac tabloul ăsta! Eu l-am făcut pentru Primărie!", a declarat Mihăescu. 

„În 2016, a fost aniversarea a 520 de ani de la atestarea județului Romanați. Eu sunt din Caracal și mă cunoaște toată lumea. Printr-un intermediar, mi s-a propus de către Primărie să fac o lucrare care să ilustreze un text scris de Răzvan Theodorescu și în care să apară o înșiruire de personalități, alături de Matei Basarab, Brâncoveanu. Am acceptat, am mers la Caracal, am măsurat peretele din sala de conferință de la Primărie unde urma să fie pus și am făcut lucrarea.

Mai bine de două luni a durat. Având legături prietenești cu familia Doldurea, mi-am permis să folosesc imaginea tatălui și a fiilor săi. Din punct de vedere iconografic, mi-a convenit să-i folosesc pe post de imagine a unor personalități care nu aveau imagine istorică. Eu mi-am permis treaba asta pentru că aveam la îndemână pozele lor”, a declarat pictorul Vintilă Mihăescu.

„Sunt licențe artistice. Așa cum Rafael l-a pus în locul lui Platon pe Leonardo da Vinci, așa cum l-a pictat pe Michelangelo jos, pe trepte... așa am procedat si eu. Sunt licențe artistice. Mi se potrivea mie pentru conținutul lucrării, acolo unde nu aveam imagine istorică ", a explicat artistul din Caracal.

Pictorul a mai declarat că femeia din tablou este o prietenă de-a sa și că nu are legătură cu soția primarului din Caracal. Totodată, artistul a spus că și el apare în tablou în partea stângă, înfășurat într-o pelerină cu guler de blană. 

Care este legătura primarului Ion Doldurea cu cele întâmplate la Crevedia 

Menționăm că primarul Ion Doldurea a fost unul dintre cei șapte membri PSD care au cotizat mai mult decât erau obligați prin statut la partid, în contextul alegerilor din 2020. 

Ionuț Doldurea, unul dintre copiii primarului, este patronul firmei care deținea depozitul de gaz din Crevedia, firmă care ar avea un număr considerabil de contracte cu statul. La acea stație GPL s-au produs, sâmbătă seară, mai multe explozii, eveniment ce s-a soldat cu două decese (soț și soție) și zeci de răniți. Stația nu mai avea avize de funcționare din 2020, după mai multe controale ale autorităților, dar funcționa fără probleme. 

Citește întreg articolul pe adevărul.ro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net