Primul Crăciun fără Rege. Cum petrecea Majestatea sa Sărbătorile de iarnă

Ultima actualizare:

    Ultimul Crăciun pe care Regele Mihai I l-a petrecut în România, la Săvârșin, a fost în anul 2013Fotografii: Crăciunul Regal, Editura Curtea Veche Publishing
Ultimul Crăciun pe care Regele Mihai I l-a petrecut în România, la Săvârșin, a fost în anul 2013Fotografii: Crăciunul Regal, Editura Curtea Veche Publishing

Va fi un Crăciun trist pentru Familia Regală. Anul trecut, a fost primul Crăciun fără Regina Ana, iar, în acest an, va fi primul fără Regele Mihai. Click! vă arată cum petrecea Majestatea Sa, alături de familie, de colaboratori și de oamenii simpli, Sărbătorile de iarnă.

Crăciunul este sărbătoarea familiei. E momentul în care cei dragi se adună în jurul bradului, cântă colinde, își împart cadouri și se înfruptă din bucatele specifice acestei sărbători. La fel s-a întâmplat, de-a lungul anilor, și în sânul Familiei Regale.

Anul acesta însă, Crăciunul nu va mai fi la fel. Regele Mihai a fost condus sâmbătă pe ultimul drum, lăsând în urmă lacrimi și regrete.

Când era în țară obișnuia ca, împreună cu familia, să petreacă sărbătoarea Nașterii Domnului la Castelul Săvârșin, în județul Arad. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost în anul 2014, după care Regele Mihai și Regina Ana n-au mai revenit în România, din cauza problemelor de sănătate.

Click! vă arată cum a sărbătorit Crăciunul,  de-a lungul vremii, Majestatea Sa.

Potrivit volumului „Crăciunul Regal”, scris de Principesa Margareta și Principele Radu și publicat în 2013 de „Curtea Veche Publishing”, „în primii ani de viață, micul Principe Mihai venea, însoțit de mama și, uneori, de tatăl său, la ceremoniile de la Palatul Cotroceni, unde bunicii, Suveranii României Mari, organizau bine-cunoscutele și bine-stabilitele lor sărbători al Pomului de Crăciun (n.r. de reținut este faptul că tradiția împodobirii bradului de Crăciun a fost adusă la noi de Regele Carol I). Neîndoios, copilul avea acasă, la Șosea (n.r. locuia împreună cu mama sa, Regina Elena, într-o casă de pe Șoseaua Kiseleff), parte de sărbătoarea și mesele în familie organizate cu gust și grație de mama sa”.

În carte se mai spune că, odată cu începerea celei de-a doua domnii a Regelui Mihai I, la 6 septembrie 1940, Crăciunurile regale au fost petrecute, pentru o perioadă de opt ani, în compania mamei sale, Regina Elena, care s-a întors în România pentru a fi alături de fiul său, în vârstă de 18 ani (...) În ziua de Ajun, Sala Tronului de la Palatul Regal era împodobită conform tradiției dragi Regelui Carol I, pentru a-i onora pe angajații Casei Civile și Casei Militare (...) Suveranul și Regina Elena le ofereau daruri modeste, dar din tot sufletul, colaboratorilor lor”.

În anii 1941-1945, Sărbătorile de iarnă au fost dominate de îngrijorare, deznădejde și solitudine. „Sunt ani în care aproape că nu se menționează vreo ceremonie, sărbătoare sau moment de artă, în ultimele zile din an”, povestește în cartea sa Principesa Margareta.

De regulă, Regele Mihai și mama sa plecau la Castelul Foișor după ceremonia de la Palatul Regal din Ajun de Crăciun. Rămâneau aici până după Revelion (n.r. sărbătoare instaurată la noi, de asemenea, de Regele Carol I).

Chiar dacă este greu de crezut, Regele și mama sa petreceau Anul Nou singuri sau doar cu câțiva colaboratori apropiați.

„Mihai I și Regina Elena nu preferau mesele copioase. Adepți ai unor meniuri ușoare, ei se mulțumeau cu feluri de mâncare puține, de mici dimensiuni, care se serveau la prânzuri și cine de scurtă durată”, se menționează în volum.

Ultimul Crăciun în țară, înainte de exil, a fost extrem de dureros pentru Rege. „Miercuri, 24 decembrie 1947. Cu șase zile înainte de malefica zi a abdicării, Regina Elena nota în carnetul său: „Sinaia. Mulțumesc lui Dumnezeu că aici ne găsim într-o atmosferă de pace” (...) Zilele de joi 25 și vineri 26 decembrie 1947 au rămas goale în jurnal (...) La 4 ianuarie 1948, dimineața în zori, Regele și mama sa traversau în goana trenului regal ultima palmă de pământ românesc, goniți de regimul comunist. Despre această plecare, Regele spune că a făcut-o cu moartea în suflet”.

Exilul: Italia, Anglia, Elveția

În anul 1948, Regele Mihai I s-a căsătorit cu Principesa Ana. Din acel an, tânăra familie a petrecut Sărbătorile la Atena, la invitația Regelui Pavlos al elenilor, în reședința de la Tatoi.

„Pomul de Crăciun era, de regulă, împodobit de Regina Ana, asistată de doica principeselor sau de femeia în casă. Totul se petrecea sub privirile pline de spirit critic ale mamei sale, Principesa Margareta a Danemarcei sau sub privirile pline de admirație ale Reginei Elena. Ziua de Ajun începea cu febra pregătirilor. Camerele copiilor erau aerisite și curățate, pentru a primi cum se cuvine sărbătoarea. Bradul era împodobit cu globuri cumpărate de la Londra în timpul anului sau cu podoabe mai vechi din cutiile puse pe rafturi, cu etichete ordonate de Rege”, se arată în „Crăciunul regal”.

Autorii vorbesc și despre pregătirile din bucătărie:

„Bucătăria nu devine domeniul Reginei Ana decât spre sfârșitul pregătirilor pentru a controla bucatele sau pentru a da un ultim retuș. (...) Mai târziu însă, când principesele au crescut, Regina a preluat aproape complet sarcina gătitului. (...) Nu lipsea curcanul la cuptor, cu rozmarin și umplutură, nici castanele, cartofii sau varza de Bruxelles. Masa se încheia mereu, după tradiția britanică, cu degustarea prăjiturii de Crăciun numită Plum Pudding. Pe lângă aceasta, Regina adăuga, mândră de îndemânarea sa, crema de ou numită Zabaglione, un desert greu de pregătit”.

În ceea ce privește cadourile, acestea erau mai întâi oferite colaboratorilor, în după-amiaza de Ajun.

După cină, se deschideau cadourile „frumos așezate în cerc sub bradul de Crăciun și grupate în funcție de destinatar: întâi Regele, apoi Regina, pe urmă copiii, de la cel mai mare la cel mai mic”, se arată în carte.

Înapoi, în țară

De Sărbători, în anul 1997, Familia Regală s-a reunit în formulă completă pentru prima oară în România, la București. Pentru toți membrii familiei, în afară de Rege și de Principele Radu, era primul Crăciun în România.

Au venit colindătorii, iar Majestatea Sa a invitat, pentru prima oară după 1947, Corpul Diplomatic la o recepție de sfârșit de an. Această tradiție avea să continue anual, la Palatul Elisabeta.

Din anul 2001, Familia Regală a început să petreacă sărbătoarea Crăciunului la Castelul Săvârșin, din județul Arad.

„Crăciunul lui 2001 s-a petrecut într-o casă goală, în care configurația camerelor fusese brutal modificată. Cu ajutorul puținilor membri ai Casei Majestății Sale, cei mai mulți onorifici, au fost cumpărate mobile de ocazie de la Timișoara și Arad. (...) Cina de Ajun a fost luată în sufrageria de la parter, improvizată în salonul mare al casei”, se mai arată în carte.

Trebuie spus că au fost reluate tradițiile dinainte de plecarea Regelui, în 1948. Evident că s-au întors deja celebrii Dubași de la Săvârșin pentru a-l colinda pe Rege.

„Regele le-a oferit țuică fiartă, cozonac, nuci și dulciuri, așa cum avea să o facă de fiecare dată după aceea”, povestesc autorii cărții.

Regele obișnuia să meargă în fiecare an, de 22 și 23 decembrie, prin sat, unde le împărțea pachete famiilor nevoiașe și copiilor.

„Pomul de Crăciun este adus de la Sinaia, împreună cu alți doi brazi care sunt dăruiți primăriei și bisericii. (...) Cina de Ajun are trei feluri. Un prim fel tradițional poate cuprinde drob, piftie, salată a la russe sau salată de vinete. Uneori, Viorica, maestrul bucătar, aduce de acasă caltaboși sau cârnați. (...) Felul al doilea este pregătit, în fiecare an, în bucătăria castelului: curcan la cuptor cu cartofi și rozmarin, umplutură și, câteodată, castane sau varză de Bruxelles. (...) În fiecare an, meniul se încheie cu Plum Pudding. (...) Nu lipsește, desigur, Zabaglione. (...) La desert, se mai adaugă o cremă de unt, zahăr și coniac, numită Brandy Butter, pe care o pregătește de fiecare dată Principesa Margareta”, se mai arată în carte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net