Protest și huiduieli la o școală din Timișoara

Protest și huiduieli la o școală din Timișoara

Ultima actualizare:

    Foto: D. Dancea via adevarul.ro
Foto: D. Dancea via adevarul.ro

Prima zi de școală a fost cu scandal la Timișoara. Mai mulți părinți au afișat mesaje de protest și au huiduit conducerea Școlii nr. 16 din cauza mutării unor elevi într-o altă unitate de învățământ.

Părinții elevilor Şcolii Generale nr. 16 din Timișoara n-au avut prea multe motive de bucurie în prima zi. Ei au aflat că direcțiunea a decis să mute elevii de la clasa pregătitoare și pe cei de clasa a IV-a într-o altă şcoală, scrie adevarul.ro. Acestea urmeză să fie mutate la Liceul „Energetic”, din cartierul „Fabric”, pentru ca toate orele să se poată ţine de dimineaţă. Părinţii nu vor să se facă această mutare având în vedere condiţiile din cealaltă instituție, mult mai proaste decât cele de la Şcoala Generală nr.16.

Părinții nemulțumiți au afișat în această dimineață mesaje critice la adresa conducerii școlii. „Copii sacrificați, director neschimbat”, „Vrem să învățăm la școala noastră”, „Vă-ntreabă golanii, ce-ați făcut cu banii” sunt doar câteva dintre afișele care i-au întâmpinat pe dascăli la intrare. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
frigider shutterstock1 jpeg
calendar zile libere jpeg
sorin oprescu jpg
masina bord istock jpg
studenta ucisa de fostul Iubit png
ritualuri samani hunedoara jpg
Actiune Brigada Rutiera jpg
image png
image
image