Radu Beligan, condus pe ultimul drum. Incidente la înmormântare! Imagini exclusive
Actorul Radu Beligan a fost înmormântat, sâmbătă (23 iulie), la Cimitirul Bellu din Capitală, cu onoruri militare. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus, inițial, la Teatrul Național din București, unde sute de oamenii s-au strâns pentru a-i aduce un ultim omagiu. De acolo, în jurul orei 13.30, sicriul a fost transportat către cimitir.
Update 15.53 În urmă cu puţin timp sicriul cu trupul neînsufleţit al marelui actor a fost coborât în groapă în onoruri militare. S-au tras salve de foc
Update 15.50 Slujba de la capelă s-a încheiat, iar cortegiul a ajuns la mormânt. Sicriul este înfăşurat în drapelul naţional.
Update 14.40 La Cimitirul Bellu a fost chemată o ambulanţă. La slujba de la capelă, care are loc cu uşile închise, unei persoane i s-a făcut rău. Un bărbat a fost scos pe braţe de paznici, care i-au dat apă tânărului. Şi o femeie a fost la un pas de leşin tot din cauza căldurii.
Publicul a fost prezent la ultima reprezentație a maestrului. I-au adus o floare și l-au aplaudat minute-n șir. Știu că este pentru ultima dată când îl mai văd pe Radu Beligan pe scena vieții.
Update: Oamenii nu înțeleg de ce a fost nevoie ca cel care și-a dorit să moară pe scenă, alături de publicul care l-a iubit, să fie ascuns de ochii lor și păzit de bodyguarzi.
Update: Bodyguarzii nu lasă oamenii care au venit să-și ia rămas bun de la actor să asiste la slujba de înmormântare. Cei aflați acolo ar fi vrut să se roage pentru sufletul său alături de membrii familiei, însă nu le este permis.
Update: Pe la catafalcul său au recut, pe rând, Ștefan Bănică, Florin Piersic, Doru Vișan, Ion Caramitru și mulți alți colegi de breaslă. Victor Ponta nu a fost prezent la înmormântare, iar numai Ecaterina Andronescu a venit, dintre politicieni.
Update 13.30: Sicriul lui Radu Beligan a fost scos din Teatrul Național din București, de unde va fi transportat la Cimitirul Bellu. Oamenii prezenți au aplaudat timp de 15 minute în șir și i-au strigat actorului „Adio, maestre!”, cu lacrimi în ochi, relatează reporterul Click! aflat la fața locului.
Marele actor a fost îngropat pe Aleea Artiştilor, lângă Emil Hossu şi Ion Lucian.
Fiica regretatului artist este devastată
Restricții de circulație pe traseul de deplasare a cortegiului
Traficul rutier a fost restricționat, începând cu ora 14.00, pe traseul de deplasare a cortegiului funerar, de la Teatrul Național ''I.L. Caragiale'' către cimitir.
Potrivit Brigăzii Rutiere, vor fi impuse restricții pe următorul traseu: Piața Universității — Bd. I. C. Brătianu — Piața Unirii — Bd. Dimitrie Cantemir — Calea Șerban Vodă — Piața Eroii Revoluției — Cimitirul Bellu. Conducătorii auto au fost rugați să se deplaseze cu atenție și să respecte semnalele polițiștilor rutieri aflați pe traseu.