Reacţia BOR după tragedia din Colectiv: ''Nu am fost invitaţi''

Ultima actualizare:

    Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, mărturiseşte că a fost alături de familiile îndurerate foto: apologeticum.ro
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, mărturiseşte că a fost alături de familiile îndurerate foto: apologeticum.ro

Tragedia de vineri seară (30 octombrie) din clubul Colectiv a îndoliat o ţară întreagă. Toată lumea s-a implicat, mai puţin preoţii, care nu au venit să aprindă o lumânare pentru victime. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a mărturisit pentru B1TV că preotul nu merge neinvitat să ţină slujbe oriunde. Declaraţia acestuia vine în contextul tragediei din clubul Colectiv, în care, până în prezent, 31 de tineri şi-au pierdut viaţa.

Părintele Constantin Stoica a explicat de ce Patriarhul Daniel nu a fost prezent acolo, aşa cum îşi doreau mulţi. Pe de altă parte, nu se punea problema realizării unei slujbe în locul unde s-a produs o adevărată tragedie pentru că preoții nu au fost invitați și nu era contextul potrivit. Acesta susţine că patriarhul s-a rugat la Sfânta Liturghie şi nu a umblat după imagine. El a mai spus că informaţiile apărute pe internet nu fac nimic altceva decât să denigreze imaginea Bisericii, informează B1.ro.

”În primul rând acuzaţiile vin din partea unor persoane care au rupt legătură cu Biserica. În astfel de situaţii, când semeni de-ai noştri pleacă la Domnul, slujbele se fac la biserica, în timpul Sfintei Liturghii. S-au şi făcut rugăciuni specifice. Apoi se fac la casele celor în necaz şi la troiţele celor decedaţi.

''Preotul nu putea veni neinvitat. Cei care doreau puteau să meargă la biserica şi să ceară unui preot să se deplaseze pentru a ţine o mică slujba. Preoţi au trecut în acea noapte pe acolo, dar nu se face rugăciune în context de haos şi de situaţie emoţionantă. Nu putem sfinţi ceva ce nu există. Nu se face slujba într-un local. Rugăciunea se face într-un context, se face în biserica la Sfânta Liturghie”, a susţinut Stoica.

Acesta a mai completat: ”A fost rugăciune în toate bisericile la Sfânta Liturghie. La fiecare slujba se trag clopote. Cei care ne-au acuzat nu ştiu care e rânduiala. Eu explic care e practică Bisericii. În cele zece spitale, toţi preoţii asigura consiliere spirituală mai ales familiilor celor care au copii în spitale. În fiecare parohie unde vor ajunge cei care au pierit preoţii au preluat rugăciunea, asistenţă religioasă şi socială. Preoţii de spitale sunt mobilizaţi de sâmbătă în spitalele pe care le deservesc şi ajută alături de psihologi şi restul. Ei au capele în spitale. Rudele primesc asistenţă”, a mai spus preotul.

Scrisoarea unei jurnaliste pentru Preafericitul Daniel

Episcopul Ioan Robu, rugăciune la clubul morţii
Episcopul Ioan Robu, rugăciune la clubul morţii

Jurnalista Voicu Mirela a scris o scrisoare publică pentru Preafericitul Daniel, liderul BOR, în care îi reproşează faptul că nu s-a implicat în ajutorarea familiilor victimelor incendiului de vineri seară de la clubul Colectiv, în care 29 de persoane au murit. Mesajul ei a devenit viral în reţele sociale. Citiţi întreaga scrisoare mai jos:

"Dragă domnule Cearceaf Alb, mi-ar fi plăcut să te văd cu veşmântu şi curat, în fruntea cohortelor de popi cărora le ai luat şi clanţa de la uşa, în genunchi, rugându-te pentru sufletele celor plecaţi şi pentru sănătatea celor rămaşi. Mi-ar fi plăcut să te dai dracului jos din Mercedesul cu scaune încălzite şi să mângâi pe creştet mamele care-şi caută copiii. Mi-ar plăcut să tragi clopotele bisericilor ca-n noaptea Învierii să ştie lumea că e prăpăd. Mi-ar fi plăcut să-ţi trimiţi slugile în spitale, să le duci o sticlă cu ceai celor care au salvat necondiţionat vieţile oamenilor.

''Multe mi-ar fi plăcut. Mă gândesc că nu era prea mare păcatul să trimiţi nişte slugi d-alea care-ţi cară carja, aia care-ţi şterg inelul de praf sau vreo 2-3 ţârcovnici care spionează babele în biserică să le spună oamenilor că le pui la dispoziţie orice. N-am văzut să trimiţi vreun înalt d-ăla cu chipiu să dea o mână de ajutor cuiva. Să le spui că le îngropi morţii fără bani. Să le dai o farfurie de mâncare orfanilor, să scoţi din seiful tău aurit ceva, orice, chiar şi o icoană să le alini durerea.

Acelaşi Dumnezeu, obiceiuri diferite

Preafericitul Daniel
Preafericitul Daniel

Conducătorul Bisericii Catolice din România, Monseniorul Ioan Robu, a fost prima faţă bisericească venită la locul tragediei din Club Colectiv, relatează Antena 3.

„Zilele acestea, ieri, şi Biserica Catolică s-a rugat, în toate bisericile catolice, pentru cei care au murit în acest loc şi pentru familiile lor care plâng, care suferă. Şi cu gândul acesta am venit şi eu, să mă alătur tuturor în acelaşi simţământ de credinţă, rugându-ne pentru cei care au plecat din această lume şi totodată rugându-ne şi pentru cei care au rămas cu lacrimi”, a declarat episcopul Ioan Robu.

"Îl rugăm pe Dumnezeu să le dea mângăiere și speranță. I-am spus lui Dumnezeu că îi cer iertare pentru că noi toți, noi cei din țară, nu am făcut nimic deosebit ca să nu se întâmple așa ceva, ca România să fie altfel. Ar trebui să ne fie rușine, nouă tuturor, și Guvernelor și instituțiilor  statului, și bisericilor, pentru că nu am schimbat ceva în țara noastră în 25 de ani și ne pare rău, trebuie să le cerem iertare celor care au murit și apoi să ne rugăm. Să ne cerem mai întâi iertare că nu am făcut ceea ce trebuia să facem și i-am încredințat milostivirii lui Dumnezeu și pe ei care au murit și pe cei care au rămas în viață. Cred că nu am lucrat îndeajuns în acești 25 de ani, noi, bisericile, în modul nostru de a gândi, de a acționa, pentru că noi înghițim foarte ușor corupția, minciuna, șmecheria și toate acestea ni se par nimic, însă vedeți aceste circumstanțe pot fi criminale. Nimic nu se întâmplă din voința lui Dumnezeu doar, aici ceea ce s-a întâmplat a fost din vinovăția oamenilor. Eu am vrut să vin aici, să mă rog, să fiu lângă voi, cei care sunt aici, ca să dau un semn de solidaritate, în rest, Dumnezeu cu mila", a mai spus Monsenionorul Robu, Arhiepiscopul Bucureștiului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net