Regina Ana a murit / Regele Mihai şi Regina Ana, 68 de ani de căsătorie. Imagini de colecţie

Ultima actualizare:

    Regele Mihai și Regina Ana au o relație trainicăfoto: AP
Regele Mihai și Regina Ana au o relație trainicăfoto: AP

Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana au sărbătorit vineri, 10 iunie, 68 de ani de căsătorie. Regele şi Regina s-au căsătorit la Atena, în ziua de 10 iunie 1948, la invitaţia Regelui Pavlos al elenilor, care a fost gazda generoasă a evenimentului.

După doar o săptămână, Regele i-a cerut mâna

Povestea dintre Regina Ana și Mihai I al României a început în noiembrie 1947, când Regele a mers la Londra pentru a asista la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Prima întâlnire dintre viitorii soți a fost amuzantă: “Când ne-am întâlnit prima oară, el era în uniforma aviaţiei române. În loc să mă prezint aşa cum trebuia, am reacţionat milităros, salutându-l în poziţia de drepţi. A fost un moment amuzant”, a rememorat acum ceva vreme Regina Ana. După doar o săptămână, Regele i-a cerut mâna. S-au căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena.

Regele Mihai și Regina Ana s-au căsătorit în iunie 1948
Regele Mihai și Regina Ana s-au căsătorit în iunie 1948

Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris. Este fiica Principelui René de Bourbon-Parma și a Principesei Margareta a Danemarcei. Principesa Ana a copilărit în Franța.

Începând cu anul 1939, după izbucnirea razboiului, și-a urmat familia în Spania și în Statele Unite ale Americii, unde a urmat o școală de artă, la New York. În paralel, pentru a-și putea câștiga existența, a lucrat ca vânzatoare la magazinul universal Macy's.

În 1943, Principesa Ana s-a înrolat ca voluntar în armata franceză. A fost, împreună cu regimentul ei, în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg ăi Germania, până la sfârșitul ostilităților. A primit “Crucea de Război” a Franței.

Au sărbătorit Nunta de Diamant și Nunta de Safir

La 10 iunie 2008, la București și la Castelul Peleș, a fost sărbătorită Nunta de Diamant, la 60 de ani de la căsătorie. A fost atunci primul jubileu regal desfășurat cu zeci de invitați din străinătate, omagiat de mii de români și privit la televizor de sute de mii de concetățeni.

Capetele încoronate ale României au sărbătorit Nunta de Diamant în 2008
Capetele încoronate ale României au sărbătorit Nunta de Diamant în 2008

La 10 iunie 2013, Majestățile Lor au celebrat, într-un cadru privat, Nunta de Safir, adică 65 de ani de căsătorie. Regele și Regina sunt cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

 Regele Mihai, Regina Ana, Principesele Margareta și Elena Regele Mihai, Regina Ana, Principesele Margareta și Elena, imagine de colecție din 1954
Regele Mihai, Regina Ana, Principesele Margareta și Elena Regele Mihai, Regina Ana, Principesele Margareta și Elena, imagine de colecție din 1954

Majestatea Sa Regele a împlinit 94 de ani la 25 octombrie 2015, iar Majestatea Sa Regina a sărbătorit 92 de ani la 18 septembrie 2015. Actualmente, Majestăţile Lor se află la reşedinţa privată din Elveţia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net