Reținuți pentru că furau din tiruri și din autoturisme

Ultima actualizare:

    Hoții tăiau prelatele tirurilor
Hoții tăiau prelatele tirurilor

În urma unor percheziții în București și patru județe, polițiștii au reținut, luni seară, zece persoane, printre care membri ai clanului Duduianu, anunță Mediafax. Acestea sunt acuzate de furturi din tiruri și autoturisme.

Suspecții reținuți au constituit un grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, furt calificat, tâlhărie calificată și dare de mită, mai arată polițiștii.

Astfel că, luni diminineață, autoritățile au efectuat percheziții în București și judeţele Ilfov, Ialomița, Argeș și Prahova.

Anchetatorii spun că cei zece bărbați reținuți, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, ar fi comis, în perioada septembrie-decembrie, mai multe furturi de bunuri, transportate cu autotrenuri, pe rutele naționale, prin ruperea sigiliilor și tăierea prelatei vehiculului, precum și furturi din autoturisme, prin metoda înțepării anvelopei.

Potrivit unor surse din Poliție, citate de Mediafax, în cauză au fost vizați inclusiv membri ai clanului Duduianu, grupare de interlopi din sectorul 2 suspectată de cămătărie, şantaj, proxenetism şi trafic de droguri.

„În urma perchezițiilor au fost găsite sume de bani și obiecte de valoare, posibil provenite din săvârșirea de infracțiuni'”, se precizează în comunicatul IPJ Ilfov.

Conform sursei citate, în cazul furturilor din autotrenuri, cei în cauză sunt bănuiți că ar fi încadrat, în trafic, cu propriile autoturisme, autovehiculul vizat, iar în mers, una dintre persoane ar fi urcat de pe capota autoturismului în autotren și ar fi sustras bunuri.

În ceea ce privește furturile din autoturisme, aceștia ar fi înțepat anvelopele mașinilor, profitând de încetinirea acestora, în trafic, iar când șoferul oprea pentru remedierea avariei, ar fi sustras genți și alte bunuri de valoare aflate la vedere.

În anumite cazuri, pentru a-și asigura scăparea și păstrarea bunurilor sustrase, ar fi folosit acte de violență asupra victimelor.

De asemenea, pentru a-și acoperi activitatea infracțională, cei în cauză ar fi oferit diverse sume de bani polițiștilor, aceștia refuzând mita, mai arată anchetatorii.

Din investigații, a reieșit că faptele ar fi fost săvârșite în special în județul Ilfov, pe Drumul Național Centura Bucureștiului, dar și în județele Argeș, Ialomița, Vâlcea și Timiș.

De exemplu, în noaptea de 20 spre 21 noiembrie, persoanele bănuite ar fi urmărit un autotren care transporta aparatură electronică și electrocasnică, pe ruta Chiajna-Timișoara, din care, prin modul de operare descris mai-sus, ar fi sustras 79 de laptop-uri și alte aparate electrocasnice. Prejudiciul, în valoare de 40.000 de euro, a fost recuperat.

Pe 28 octombrie, pe Autostrada București-Pitești, membrii grupării ar fi înțepat anvelopa unui autoturism, iar în momentul în care șoferul remedia avaria, ar fi deposedat o femeie aflată în mașină, prin violență, de o geantă în care se aflau 3.000 de lei și 700 de euro.

Suspecţii vor fi duşi, marţi, în faţa magistraților cu propuneri legale corespunzătoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net