Rezultate Bac 2025, sesiunea de toamnă. Astăzi se afișează notele

Ministerul Educației a anunțat că rezultatele examenului de Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă, vor fi publicate astăzi, 18 august. Notele pot fi consultate online, pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen din întreaga țară.

Rezultate Bac 2025, sesiunea de toamnă. Astăzi se afișează notele
Rezultate Bac 2025, sesiunea de toamnă. Astăzi se afișează notele

Pentru protecția datelor personale, fiecare candidat este identificat printr-un cod unic alfanumeric, atribuit la prima probă scrisă susținută în cadrul examenului. Listele afișează codul candidatului, unitatea de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ, specializarea, notele obținute la fiecare probă, media finală și mențiunea de reușit sau respins.

Cum se depun contestațiile la Bacalaureat

Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, dar și în zilele de marți, 19 august, și miercuri, 20 august. Contestațiile se pot transmite atât fizic, la centrul de examen, cât și electronic, prin completarea unei declarații-tip prin care candidatul confirmă că nota obținută în urma recorectării, fie că este mai mare sau mai mică, va fi definitivă.

Contestațiile pot fi depuse atât în format standard, cât și electronic. Candidații completează, semnează și transmit declarația-tip, exprimând acordul informat că nota acordată în urma soluționării contestației este finală și poate modifica nota inițială”, precizează Ministerul Educației.

Criteriile de promovare a Bacalaureatului

Pentru a promova examenul de Bacalaureat, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

  • să susțină toate probele scrise;
  • să obțină minimum nota 5 la fiecare probă;
  • să obțină o medie finală de cel puțin 6,00.

Cei care nu promovează pot participa la următoarele sesiuni ale examenului, conform calendarului oficial.

Vizualizarea lucrărilor de Bacalaureat

Înainte de depunerea contestațiilor, candidații au dreptul să solicite vizualizarea lucrărilor. Aceasta se realizează prin completarea unei cereri la centrul de examen, conform programului stabilit de fiecare unitate. Vizualizarea permite elevilor să vadă modul în care a fost evaluată lucrarea, însă nu presupune modificarea notei.

Calendar Bac 2025 – sesiunea de toamnă

  • 18 august – afișarea rezultatelor inițiale;
  • 18-20 august – depunerea contestațiilor;
  • 19-25 august – soluționarea contestațiilor;
  • 26 august – afișarea rezultatelor finale.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 26 august 2025.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
front 1 jpg
Peste, Mihaela Bilic, foto Shutterstock, Facebook jpg
Dr  Virgiliu Stroescu, foto Instagram  jpg
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
vera webp
Pantone Color Institute jpeg
crima pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net