Româncă de 32 de ani, ucisă în Italia. Tânăra a fost găsită moartă în apartamentul în care locuia

Româncă de 32 de ani, ucisă în Italia. Tânăra a fost găsită moartă în apartamentul în care locuia

Ultima actualizare:

    Elena a fost înjunghiată în apartamentul pe care abia îl închiriase, în Aosta. Foto: observatornews.ro
Elena a fost înjunghiată în apartamentul pe care abia îl închiriase, în Aosta. Foto: observatornews.ro

O tânără româncă și-a găsit sfârșitul în Italia, țara în care locuia de câțiva ani buni și în care voia să-și facă un viitor mai bun. Elena Șerban Radula (32 ani) a fost descoperită moartă în apartamentul în care locuia.

De trei săptămâni se mutase singură într-un apartament închiriat situat în Aosta, un oraș din regiunea italiană Valle d’Aosta. în Aosta, un oraș din regiunea Valle d’Aosta. Până atunci, locuise împrenă cu sora ei, Alexandra, și cu mama lor, Mariana.  

Duminică, pentru că Elena nu mai răspundea la telefon, Alexandra a sunat poliție și a cerut ajutorul. Cei care au făcut macabra descoperire au fost pompierii sosiți la fața locului. Militarii au găsit însă ușa închisă din interior, astfel că au intrat pe ferestra apartamentului. Pe Elena au găsit-o în baie, într-o baltă de sânge: femeia a fost înjunghiată în gât și ar fi sângerat până la moarte. Se pare că o singură lovitură în zona gâtului i-a fost fatală, scrie observatornews.ro.

Criminaliştii au făcut cercetări la fața locului, principala ipoteză fiind că Elena a fost ucisă. Românca ar fi sfârșit în după-amiaza zilei de sâmbătă, însă doar autopsia va stabili cu certitudine momentul decesului. Potrivit anchetatorilor, nimeni nu a auzit zgomote sau țipete suspecte. Totuși, în apartament era în dezordine.

Anchetatorii fac verificări pentru a putea reconstitui ultimele ore ale victimei. De mare ajutor sunt și camerele de supraveghere din zonă, care sunt în număr mare.

Citește și:

Româncă de 15 ani, moartă în urma unui accident în Italia!

Închisoare pe viață pentru o româncă acuzată de omor în Italia



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
robot agresiune sexuala Germania foto Poliţia Koln jpg
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
spital FOTO Facebook  / Guvernul României
image
image