Români achitați în Spania, după ce și-au vândut fetița de 12 ani pentru o căsătorie cu un copil de aceeași vârstă

Dragostea și tradiția mai importante decât violul și traficul de ființe umane. Scandal în Spania după sențința dată pe 4 iulie de Tribunalul Provincial din Madrid care i-a achitat pe doi români, părinții unei fetițe de 12 ani, acuzați că și-au vândut fiica. Copila a fost dată unei familii tot de români pentru o căsătorie aranjată cu un băiat de aceeași vârstă, în schimbul sumei de 50.000 de euro.

Imagini de la procesul părinților celor doi copii
Părinții celor doi copii au fost achitați după ce acuzațiile nu au putut fi probate.Foto:EUROPAPRESS

Fata și băiatul de 12 ani, de naționalitate română s-au cunoscut pe rețelele de socalizare. Băiatul locuia cu familia în Spania, zona Sevilla iar fata cu părinții în România, la București. Au flirtat ce au flirtat pe chat până s-au îndrăgostit iar băiatul a cerut părinților...să aranjeze căsătoria cu fata.

Cum au făcut nuntă în România și Spania doi minori

Se întâmpla în vara lui 2021, în plină pandemie de COVID. Părinții micuțului îndrăgostit au luat legătura cu cei ai fetei și s-au înțeles rapid să facă nunta. Minorii s-au căsătorit imediat în România și, în septembrie 2021, a avut loc o ceremonie la Sevilla.

La 23 iunie 2021, părinții fetei s-au deplasat la un notar român pentru a declara că fiica lor va locui la mama tânărului. În plus, au declarat că până în 2024, au acordat mamei băiatului puterea de a lua decizii în numele fiicei lor.

Astfel, pe 24 iunie 2021, a avut loc o petrecere pentru a celebra relația începută între cei doi minori. Două zile mai târziu, pe 26 iunie 2021, părinții tânărului s-au mutat împreună cu fata din București la Madrid, cu domiciliul de atunci în localitatea Mejorada del Campo de la periferia capitalei spaniole. 

Ulterior, evenimentul a ajuns în atenția polițiștilor din România care au anunțat colegii din Spania, după ce mai multe filmulețe au fost încărcate pe rețelele de socializare, relatează 20minutos.es.

Ce a declarat „mireasa” de 12 ani

Minora a fost dusă la un centru pentru victimele traficului de ființe umane. Acolo, fata i-a spus unuia dintre îngrijitori că a fost vândută pentru 50.000 de euro, declarație consmnată de polițiști. Ulterior, tânăra a fugit din centru pe 14 octombrie 2021, deci nu a mai putut fi interogată.

Înainte de a fi dusă în centru, fetița a recunoscut că a fost vândută de părinți, lucru pe care l-a acceptat, deoarece îl iubea pe băiat. În timpul procesului, magistrații spanioli au recunoscut că declarația nu poate fi admisă ca probă deoarece nu a fost certificată de anchetatori.

Cum s-a desfășurat procesul în care au fost achitați românii

Potrivit sursei citate, la proces, procurorul a cerut ca și în primă instanță, o pedeapsă de șapte ani de închisoare, considerând că a existat „un acord economic între familii”. Părinții au susținut în timpul audierii că nu s-au opus căsătoriei fetei, fiind o tradiție a culturii rome, declarând că nu cunoșteau că astfel de fapte constituie infracțiune în Spania.

Mai mult, avocatul apărării a explicat că plata sumei de 50.000 de euro amintită în rechizitoriu nu a putut fi probată, martorul principal, fetița, nefiind de găsit deci mărturia ei nu a putut fi consemnată. Ulterior, prin sentința definitivă, magistrații i-au exonerat pe cei patru părinți ai minorilor de infracțiunea de trafic de ființe umane în scop de servitute.

 Sentința a fost dată pe 4 iulie, este definitivă, a fost redactată în cuvinte multe dar poate fi descrisă astfel: tradițiile romilor permit astfel de lucruri, nu poate fi probată vânzarea copilei sau faptul că aceasta a fost violată sau silită să facă ceva împotriva voinței.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net