România e în recesiune!

Ultima actualizare:

    Şomajul e în creştere
Şomajul e în creştere

Ştiam cu toţii c-o ducem prost. Simţim zi de zi în buzunare. De ieri, însă, e oficial! România a reintrat în recesiune, potrivit datelor publicate de Eurostat. Pe scurt, asta înseamnă că şomajul creşte, puterea de cumpărare scade, iar pensiile şi salariile îngheaţă.

Ne aflăm în punctul în care eram în 2008-2010, adică în criză economică. Eurostat (n.r. organismul Comisiei Europene, care se ocupă cu statistica) a publicat, ieri, datele care arată că România a luat-o din nou în jos. Şi asta, pentru că, în ultimele două trimestre, Produsul Intern Brut (n.r. indicatorul care reflectă suma valorii de piaţă a tuturor mărfurilor şi serviciilor destinate consumului final) a scăzut drastic. De fapt, arată Eurostat, este cea mai mare scădere dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene, de 1%, comparativ cu primul trimestru din 2014. Culmea e că informaţia privind scăderea PIB a fost dată oficial doar de Eurostat într-un comunicat de presă, Institutul Naţional de Statistică trecând cifrele sub tăcere.

Puterea de cumpărare a românilor scade
Puterea de cumpărare a românilor scade

Una peste alta, e de rău! Şi asta, deoarece recesiunea înseamnă că firmele, companiile şi instituţiile vor fi nevoite să-şi restrângă activitatea pentru a putea supravieţui. Drept urmare, mulţi oameni vor rămâne fără locuri de muncă, altora li se vor micşora salariile, implicit, puterea de cumpărare va scădea, iar pensiile vor îngheţa. 

Pensii şi salarii îngheţate
Pensii şi salarii îngheţate

Un “tablou” cunoscut, pe care speram să nu-l mai vedem, mai ales că aşa ni se promite, de vreo doi ani. 

Specialiştii în economie spun, însă, că acest lucru era de aşteptat, ţinând cont de ce s-a întâmplat în ultimul timp: au fost mărite taxele şi impozitele pentru companii şi consumatori (taxa pe stâlp, taxa pe combustibil), Guvernul nu a realizat veniturile prognozate, investiţiile străine au scăzut şi au fost atrase foarte puţine fonduri europene.

Avem cea mai mare rată anuală a inflaţiei

Nici cu inflaţia nu stăm bine! Tot Eurostat a anunţat că Austria şi România au fost, în luna iulie 2014, ţările cu cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (1,7%, respectiv 1,5%). Un nivel mai mult decât dublu faţă de cel înregistrat la nivelul UE 28, unde preţurile au înregistrat o creştere anuală de 0,6%. Pe de altă parte, ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Bulgaria (minus 1,1%), Grecia (minus 0,8%) şi Portugalia (minus 0,7%).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net