România, la mila Europei! Mai multe state ne sar în ajutor cu medicamente, aparatură și personal medical

Ultima actualizare:

    Trimitem bolnavi în Ungaria, aducem medicamente și echipamente medicale din alte statefoto: MApN
Trimitem bolnavi în Ungaria, aducem medicamente și echipamente medicale din alte statefoto: MApN

Suntem codașii Europei la vaccinare, dar fruntași la îmbolnăviri și decese. Am ajuns într-o situație de criză fără precedent, spitalele sunt în colaps, ne mor sute de oameni pe zi, astfel încât, cu disperare, ne uităm spre vecini, pentru ajutor. Iar acesta nu a întârziat să apară. Mai multe țări și-au oferit suportul și ne trimit medicamente, aparatură, medici.

În urmă cu două săptămâni, România a activat Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, inițial pentru achiziționarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum, folosit în tratarea cazurilor de COVID. Ulterior, situația din țara noastră s-a tot înrăutățit, astfel încât mai multe state și-au oferit suportul. „Zilele acestea vedem, mai mult ca oricând, beneficiile de a fi în Uniunea Europeană și, în același timp, cât de important a fost că în anii trecuți și România a acordat ajutor umanitar altor state”, a scris Guvernul României pe Facebook, după ce mai multe state au răspuns solicitării României de ajutor în criza sanitară.

Medicamente și echipamente din rezerva EU


    50 de concentratoare de oxigen au sosit miercurea trecută din PoloniaFoto: Mediafax
50 de concentratoare de oxigen au sosit miercurea trecută din PoloniaFoto: Mediafax

Astfel, UE a furnizat României 200 de concentratoare de oxigen din rezerva medicală strategică rescEU depozitată în Țările de Jos. 50 de concentratoare de oxigen au venit din Polonia, alte 8 vor veni din Danemarca, plus 15 ventilatoare. Din Italia au ajuns 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, iar Germania oferă 12.700 de medicamente similare cu Tocilizumab. „Premierii Poloniei și Sloveniei și-au transmis disponibilitatea statelor lor de a ajuta România, iar, la rândul său, președintele Consiliului European s-a angajat să faciliteze sprijinul la nivel european pentru țara noastră”, spune Klaus Iohannis, conform Digi24.

Ungaria preia 50 de bolnavi


    Ne trimitem bolnavii în Ungaria, cu aeronave MApNFoto: Inquam Photos
Ne trimitem bolnavii în Ungaria, cu aeronave MApNFoto: Inquam Photos

Ungaria a anunțat că va prelua în spitalele sale 50 de pacienți infectați cu COVID care au nevoie de terapie intensivă. Până acum, am reușit transferul a 26 de pacienți, cu aeronave militare și ambulanțe, însă doi dintre ei au murit. Restul bolnavilor sunt în curs de transfer.

Republica Moldova a trimis medici

Republica Moldova a trimis luni 32 de cadre medicale care, timp de 12 zile, vor ajuta la tratarea pacienților de la spitalul modular Lețcani, Iași. Este vorba despre 12 medici, 10 asistenți medicali și 10 paramedici. „Este o misiune umanitară, de ajutor, acordată sistemului medical din România. Știm că și la noi sunt foarte multe cazuri la mia de locuitori, dar în România sunt practic de șase ori mai multe cazuri. Acesta este un mulțumesc românilor pentru ajutorul pe care ni l-au acordat și ei nouă. A fost  o alegerea a mea să plec”, a declarat, potrivit Hotnews, medicul ATI Ana Ermicioi, de la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.


    O echipă medicală din R. Moldova a ajuns la Iași
O echipă medicală din R. Moldova a ajuns la Iași

Ajutor de la OMS

O expertă a Organizației Mondiale a Sănătății a ajuns azi în România și va sta timp de 60 de zile, pentru a ne ajuta să gestionăm criza sanitară. A adus cu ea 34.000 de teste PCR și 200 de concentratoare de oxigen, informează G4media. „Ea va face o evaluare la nivel central și în teritoriu, apoi va veni cu recomandări”, a explicat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Potrivit OMS, în ritmul actual de vaccinare, România va avea 70% acoperire vaccinală abia peste doi ani. În schimb, țările UE în care s-a vaccinat masiv au depășit deja valul 4 și au început acum să ridice, rând pe rând, restricțiile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net