ROMATSA: Elicopterul SMURD s-a prăbușit la nouă minute după ce anunțase decolarea la turnul de control

Ultima actualizare:

    Bucăți din elicopter au fost scoase din lac încă de luni seară
Bucăți din elicopter au fost scoase din lac încă de luni seară

Elicopterul SMURD s-a prăbușit la ora 16.16, la nouă minute după ce anunțase decolarea la turnul de control de la Aeroportul Kogălniceanu, spun reprezentanții ROMATSA, citați de Mediafax. Un minut mai târziu, a început intervenția de căutare și salvare, în urma unui apel la 112 făcut de localnici.

Potrivit reprezentanților Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), elicopterul prăbușit luni (15 decembrie) după-amiază în lacul Siutghiol, de tip EC 135 SMURD-348, a depus planul de zbor la ROMATSA duminică la ora 20.59 LT, pentru ziua de luni, planul de zbor fiind prelucrat de ROMATSA.

Elicopterul SMURD care s-a prăbușit era un EC 135
Elicopterul SMURD care s-a prăbușit era un EC 135

Conform sursei citate, luni, la ora 16.07, elicopterul SMURD, care avea la bord doi piloți și doi paramedici, a decolat de la Constanța spre Tuzla, urmând procedurile de management al traficului aerian. La Constanța, elicopterul se afla pentru a alimenta.

La ora 16.16, elicopterul s-a prăbușit în lacul Siutghiol, în Mamaia, la aproximativ 500 de metri de mal.

„La ora 16.17, conform Hotărârii de Guvern 741/2008, a fost declanșată procedura de căutare și salvare, în urma apelului telefonic la 112 făcut de localnici. Bilanțul anunțat era de un supraviețuitor și trei persoane dispărute, epava scufundată”, mai spun reprezentanții ROMATSA.

Aceștia precizează că ultima convorbire cu pilotul elicopterului SMURD a avut loc la decolare, când s-a luat legătura cu turnul de control de la Aeroportul Kogălniceanu, iar, potrivit procedurilor în cazul zborurilor sub 3.000 de metri, următorul apel de raportare urma să fie făcut la ora 16.20, din localitatea Agigea.

Condițiile meteo erau bune

ROMATSA mai precizează că, la momentul decolării, condițiile meteo erau bune, vizibilitatea de peste 6 kilometri, iar elicopterul SMURD efectua un zbor cu vizibilitatea solului, ceea ce înseamnă că zbura sub 3.000 de metri altitudine.

Reprezentanții ROMATSA mai spun că, potrivit atribuțiilor care îi revin, instituția a asigurat asistență specializată de la momentul depunerii planului de zbor pentru elicopterul EC 135 SMURD-348 și până la decolare.

Elicopterul, nou nouț, valora 5.000.000 de euro

Elicopterul SMURD care s-a prăbușit în lacul Siutghiol a fost achiziționat de Consiliul Județean (CJ) Constanța în noiembrie 2012, valoarea aparatului fiind de aproximativ cinci milioane de euro, fonduri europene.

Consiliul Județean a intenționat să îl folosească pentru intervenții în situații de urgență, dar, pentru că nu a putut angaja legal personal specializat și nici nu l-a putut include în sistemul 112, atunci a decis să-l transfere către SMURD. Astfel, la 6 noiembrie a fost semnat procesul-verbal final de predare către Inspectoratul Aviației Civile pentru ca elicopterul să fie folosit de SMURD. Acest elicopter se afla în operare la Constanța din 26 noiembrie 2014.

Conform reprezentanților CJ Constanța, aparatul de zbor a fost achiziționat direct de la producătorul Eurocopter, avea aproximativ 180 de ore de zbor și avea garanție până la 1000 de ore.

Aparatul de zbor, superperformant

Elicopterul EC 135 este un elicopter bi-motor, fiind echipat cu două motoare Pratt & Whitney PW 206 B2 sau Turbomeca ARRIUS 2B2 dotate cu sistem de control digital FADEC (Control digital autonom al motorului). Elicopterele pot fi echipate pentru executarea misiunilor de sprijin a forţelor care menţin ordinea şi siguranţa publică cu: FLIR (sistem de observare electro-optic pe timp de zi şi de noapte), NVG (ochelari de vedere pe timp de noapte), proiector pentru căutare şi salvare (sunlight), megafoane pentru adresare publică, flotoare pentru zborul deasupra mării, troliu, echipament transport sarcini exterioare, dispozitiv pentru coborârea în rapel a luptătorilor.

Viteza continuă maximă care poate fi atinsă de acest tip de elicopter este de 287 de kilometri la oră, altitudinea maximă de operare este de 6.500 de metri, iar greutatea totală maximă este de 2.835 de kilograme.

Accidentul, soldat cu patru victime

La bordul elicopterului SMURD prăbușit se aflau medicul Laura Vizireanu, în vârstă de 39 de ani, asistenta Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, și copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani.

Toate cele patru persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii elicopterului în lacul Siutghiol, iar operațiunile de căutare și salvare a acestora au durat peste 12 ore.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net