S-a aflat cine este tânărul care a câștigat peste 6 milioane euro, duminică la LOTO 6/49: „Un corporatist stângaci”

Marele câștigător al extragerii Loto 6/49 de duminică s-a prezentat, marți, la sediul Loteriei Române pentru a-și ridica impresionantul premiu de peste 6 milioane de euro.

Câștigătorul joacă la LOTO de peste 10 ani / foto: arhiva
Câștigătorul joacă la LOTO de peste 10 ani / foto: arhiva

Norocosul este un tânăr de 39 de ani din Timișoara, care a dezvăluit că joacă la loto de peste un deceniu, iar numerele care i-au adus averea au fost alese la întrâmplare.

Timișoreanul s-a trezit mai bogat cu 31.567.186,80 de lei (echivalentul a peste 6,34 milioane de euro) după extragerea de duminică. Deși a ales să rămână anonim, a oferit câteva detalii despre sine Loteriei Române.

„Un tânăr corporatist de 39 de ani, stângaci, dar nu și în ceea ce privește norocul”, au transmis reprezentanții Loteriei Române despre marele câștigător.

Un client fidel al loterie române

Acesta a mărturisit că obișnuiește să joace la loto de peste zece ani, având o preferință specială pentru Loto 6/49 și Joker. Cu toate acestea, numerele care l-au transformat în milionar nu au avut nicio semnificație aparte, fiind alese pur și simplu la întrâmplare.

Biletul norocos a fost jucat pe platforma online joaca.loto.ro și a fost completat cu trei variante la Loto 6/49. Alegerea de a juca online s-a dovedit a fi una inspirată, oferindu-i șansa de a deveni unul dintre cei mai norocoși români ai momentului.

​Înaintea câștigului de duminică al tânărului din Timișoara, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat pe 12 decembrie 2024, în valoare de 519.397,36 lei.

Biletul norocos a fost jucat la agenția loto 74-100 din Sectorul 4, București, completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, pentru suma de 24,50 lei.

Cel mai mare câștig din istoria Loteriei Române

Cel mai mare premiu acordat vreodată de Loteria Română a fost în valoare de 50.096.011,76 lei (peste 10 milioane de euro) și a fost câștigat la tragerea Loto 6/49 din 25 iunie 2023.

Câștigătoarea, o femeie de aproximativ 40 de ani din București, a jucat un bilet la agenția 74-100 din Sectorul 4, completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, pentru suma de 24,50 lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
păr  foto   Shutterstock jpg
cernauti atac  jpg
vas1 jpg
brno istock jpg
53c22e74 de90 46fc b67f 41fc6d7b5e1b jpg
rosii pexels jpg
Ilie Bolojan FOTO Mediafax / Alexandru Dobre
Ischia este o insulă a Italiei din Marea Tireniană, în Golful Napoli, la aproximativ 18 mile marine de localitatea Napoli  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net