S-a curentat la 27.000 de volţi, dar a scăpat cu viaţă!

Ultima actualizare:

    Muncitorul a fost transportat  de urgenţă la spital
Muncitorul a fost transportat de urgenţă la spital

Un muncitor de 32 de ani, originar din Vâlcea, care lucra la şoseaua de centură a municipiului Târgu Jiu, s-a electrocutat cu un fir de 27.000 de volţi, ieri dimineaţă.

Din fericire, muncitorul a scăpat cu viaţă!Grigore Patanghel a urcat pe pasarela aflată la 10 metri înălţime ca să umble la aparatul de sudură şi a atins, din greşeală, un fir de înaltă tensiune prin care trecea curent de 27.000 de volţi.

A picat instantaneu. Norocul lui a fost că ceilalţi muncitori au chemat rapid ambulanţa. La faţa locului au fost trimise patru echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi un echipaj de la Ambulanţa Gorj. Bărbatul a fost transportat la spital şi e stabil şi conştient.

Pompierii care au venit să îl salveze au fost nevoiţi să se asigure că nu există pericolul de a fi şi ei electrocutaţi. “Iniţial, exista suspiciunea că pe întreaga structură există tensiune. S-a îndepărtat sursa de curent, s-a intervenit cu autoplatforma, iar persoana a fost predată echipajului SAJ Gorj. Era stabil hemodinamic şi conştient. A fost transportat de urgenţă la spital”, a spus Traian Şuţă, de la ISU Gorj. 

Colegii săi s-au mirat că a supravieţuit! “Ne bucurăm că nu a păţit ceva mult mai grav, săracul! Din greşeală a atins cablul ăla, trebuia să mute rola şi s-a electrocutat. A atins acolo şi a fost secerat!”, ne-a povestit un coleg de-al celui rănit.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
joburi strainatate 0 jpeg
image png
cheie casa adobestock jpg
image png
elevi la concurs romana mate la CNRG Slatina  sursa foto felicia alexandru  (7) jpeg
baragan casa jpg
image png
elecrocanice jpg
image
image