S-a rupt lanțul de iubire! Ioan Oltean se leapădă de Crinuța

Ultima actualizare:

    Se pare că Dumitrean și Oltean se iubesc de nouă ani
Se pare că Dumitrean și Oltean se iubesc de nouă ani

Pentru deputatul Ioan Oltean a început numărătoarea inversă. Miercuri, el va afla dacă poate fi reținut și arestat de DNA, în dosarul ANRP, în care fosta șefă a instituției, Crinuța Dumitrean, a fost deja arestată. Potrivit procurorilor, între cei doi ar fi mai mult decât o relație profesională. Oltean, însă, nu numai că nu recunoaște, dar încet-încet, se leapădă de protejata sa, spunând că, „dacă a greșit, să plătească”.

Dosarul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) vizează modul abuziv în care, în anul 2010, a fost aprobat un dosar de despăgubire pentru Mihai Rotaru, în legătură cu un teren de 62.000 mp situat în municipiul Pitești, a cărui valoare a fost supraevaluată. Potrivit DNA, aprobarea de către ANRP a dosarului de despăgubire a fost urgentată prin intervenția la Crinuța Dumitrean a deputatului Ioan Oltean, care a primit în schimb de la Mihai Rotaru 600.000 euro, bani ce au fost dați într-o biserică din Chitila.

Dar, să începem cu începul. Amândoi bistrițeni, Ioan Oltean (62 de ani) și Crinuța Dumitrean (41 de ani) se cunosc din anul 2006. În 2009, ea a fost numită, de Emil Boc, la acea dată premierul României, președintele ANRP. Potrivit presei locale bistrițene, Crinuța Dumitrean s-a bucurat la acea vreme de sprijinul lui Ioan Oltean, pe atunci vicepreședinte al PDL și președinte al PDL Bistrița-Năsăud.

Dumitrean a fost eliberată din funcție doi ani mai târziu, la cererea sa. Demisia a venit după ce, la sfârșitul lunii august 2011, vicepreședintele ANRP Remus Virgil Baciu a fost arestat preventiv pentru trafic de influență.

Așadar, după ce a venit la București și a fost numită președintele ANRP, cu sprijinul lui Oltean, Crinuța Dumitrean a început să-i facă jocurile acestuia, în sensul că aproba restituiri de proprietăți „umflate”, la comanda lui, contra unor comisioane.

De altfel, în referatul DNA, procurorii spun că Ioan Oltean era considerat ca un șef de Crinuța Dumitrean, fapt dovedit prin rapiditatea cu care a fost rezolvată cererea de despăgubire în favoarea lui Mihai Rotaru, un „protejat” al deputatului.

„Ioan Oltean era ca un șef pentru Crinuța Dumitrean, fiind notoriu în rândul funcționarilor că Mihai Rotaru avea mai multe dosare de despăgubire în care era cesionar, beneficia de soluționări rapide și despăgubiri generoase, președinta acordând sprijin direct soluționării dosarelor de despăgubire de interes pentru acesta”, se arată în referatul DNA.

Anchetatorii notează că Ioan Oltean, ca deputat, nu avea legătură cu modul de funcționare al ANRP, el activând în comisii permanente din domeniul administrației locale și nu a avut inițiative legislative în legătură cu proprietățile preluate abuziv.

„Cu toate acestea, Ioan Oltean era o prezența constantă în instituție (ANRP, n.r.), în biroul președintei”, au mai afirmat procurorii.

Tot procurorii spun, însă, că Olteanu venea în biroul Crinuței și cu alte scopuri, nu numai profesionale. Mai precis, cei doi aveau o relație amoroasă, deși deputatul este însurat și are o fiică de 20 de ani. Dovadă sunt mai multe imagini în care Oltean și Crinuța apar în ipostaze intime.

De altfel, Curtea Supremă a arătat că „planşele foto care relevă întâlnirea dintre Ioan Oltean şi Crinuţa Dumitrean în biroul şefei ANRP şi ipostaza care nu obiectivează o întâlnire de lucru, rezultă indubitabil relaţia apropiată dintre aceasta şi inculpatul Oltean Ioan”.

Acum, Dumitrean, însărcinată în opt luni, este arestată preventiv. Ea se află la Maternitatea Polizu din Capitală, sub pază, deoarece i s-a făcut rău în fața instanței.

Nici Oltean nu stă prea bine. Miercuri, Parlamentul va decide dacă va da aviz favorabil cererii DNA de reținere și arestare a deputatului. Până atunci însă, politicianul încearcă „să facă curat” în jurul lui. Mai exact, după ce Crinuța a fost arestată, el a declarat că nu prea e în apele lui, dar că vinovații trebuie să plătească.

„N-aş putea spune că e o stare confortabilă pentru mine. Nimeni, când susţine un om pentru o funcţie, nu poate să îşi imagineze ce se poate întâmpla. Dacă, într-adevăr, ce se spune în rechizitoriu se va dovedi a fi adevărat, cei care au greşit vor plăti pentru că de aceea există justiţie în România, cei care greşesc să plătească. Starea mea nu este una confortabilă, nu-mi face deloc plăcere, dar cine greşeşte plăteşte pentru faptele lui, eu nu sunt responsabil pentru faptele nimănui, decât pentru faptele mele”, a declarat Oltean, după reținerea protejatei sale.

El a continuat să se lepede de Crinuța, dând de înțeles că a greșit când a propus-o la conducerea ANRP: „Dacă eu aş fi ştiut că se va ajunge la situaţia aceasta, cu siguranţă, n-aş fi făcut o asemenea propunere. Mie nu îmi e ruşine să-mi cer scuze şi nici nu am vreun complex atunci când greşesc, pentru că a greşi este omeneşte. Nimeni n-ar face, dacă ar şti că se ajunge la o asemenea stare de fapt. În momentul în care se va dovedi că este într-adevăr vinovată, printr-o hotărâre judecătorească, vă asigur că o să-mi cer scuze fără niciun fel de problemă. Atunci când am greşit, mi-am cerut scuze opiniei publice”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net