S-a stabilit ora la care se deschide Magistrala 5 de metrou. Iată programul după care vor circula trenurile!

S-a stabilit ora la care se deschide Magistrala 5 de metrou. Iată programul după care vor circula trenurile!

Ultima actualizare:

    Inaugurarea Magistralei 5 de metrou se va face de către autorități la stația Eroilor 2
Inaugurarea Magistralei 5 de metrou se va face de către autorități la stația Eroilor 2

Magistrala 5 de metrou se deschide mâine, 15 septembrie, după nouă ani de așteptare, timp în care s-au perindat pe la Transporturi nu mai puțin de 16 miniștrii. Primele trenuri vor fi puse în circulație la ora 12.00. Iată programul după care vor merge zi de zi!

”După ani de așteptare, sunt bucuros să anunț public că mâine, începând cu ora 12.00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcțiune. Ca să ajungem în această etapă nu a fost deloc ușor. A fost nevoie să depășim, împreună cu colegii de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și implicit cu cei de Metrorex SA, o serie de bariere, începând de la cele birocratice, la cele administrative. Astfel, astăzi, putem spune că povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la bucuria pe care o împărtășim alături de toți bucureștenii, și nu numai!”, a trasmis ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Potrivit Metrorex, trenurile vor intra în circulație la ora 5.00 și se vor retrage la ora 23.00. 

Acestea se vor succeda la un interval de 6-9 minute, de la Eroilor 2, și între 12 și 20 de minute, în funcție de oră, la Romancierilor.

Programul de circulație de pe M5 a fost publicat pe site-ul Metrorex
Programul de circulație de pe M5 a fost publicat pe site-ul Metrorex

Excepția face ziua inaugurării, 15 septembrie, când deschiderea va avea loc la prânz. Inaugurarea se va face de către autorități la Eroilor 2, cea mai spectaculoasă stație de pe M5. Este singura care are o cupolă prin care intră lumina naturală și a fost săpată la 27 de metri adâncime. 

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/anunt-de-ultima-ora-magistrala-5-de-metrou-se-deschide-marti-15-septembrie

https://www.click.ro/news/national/statia-de-metrou-eroilor-2-cea-mai-spectaculoasa-fost-sapata-la-o-adancime-de-27-m-cat



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
hartie igienica jpg
1 sprot peste tartine shutterstock 1216319560 jpg jpeg
cafea istock jpg
bulgaria1 jpeg
florin manole la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
autobuz vecteezy jpg
salariu pixabay png
durere de cap jpg
image
image