Săptămâna în care am bătut toate recordurile la număr de infectări. Ar fi două cauze

Ultima actualizare:

    Spitalele sunt supraaglomerate, medicii epuizațiFoto: Pixabay
Spitalele sunt supraaglomerate, medicii epuizațiFoto: Pixabay

Începând din luna iunie și până acum, de la o săptămână la alta, am bătut record după record. 1.555 de cazuri noi pe săptămână, apoi peste 2.000, peste 3.000, ca să ajungem acum, în săptămâna 20-26 iulie, la 6.659 de cazuri noi. Enorm! Lucrurile par să fi scăpat de tot de sub control. De ce?

Cauza 1 care a dus la numărul mare de infectări

Potrivit Digi 24, o primă cauză ar putea fi deschiderea sezonului estival, a teraselor, plajelor. Ați văzut cu toții aglomerația de pe litoral, horele încinse prin cluburi, tineri care nu respectă niciun fel de norme de distanțare și protecție. De altfel, Brașov și Constanța, județe turistice prin definiție, au intrat într-o creștere galopantă de noi infectări.

Graficul arată cum numărul cazurilor a crescut în fiecare săptămână
Graficul arată cum numărul cazurilor a crescut în fiecare săptămână

Cauza 2

O a doua cauză ar fi decizia CCR de la începutul lunii iulie cu privire la carantina și izolarea suspecților sau bolnavilor de coronavirus. Timp de 20 de zile, până când noua lege a fost promulgată, aproape 1.500 de pacienți s-au externat la cerere din spitale, iar alți 3.000 au refuzat internarea. În ciuda situației alarmante, autoritățile nu se gândesc încă la reintrarea în starea de urgență decât dacă vom înregistra 10.000 de cazuri noi în 5 zile. În ritmul acesta, nu suntem departe de acest scenariu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sala universitate istock jpg
reciclare iasi1 jpeg
elevi clasa shutter 303888209 jpeg
peter phillips nunta jpg
loto png
guardia civil getty1 jpeg
Furtuna Foto Pixabay jfif
medic doctor consult pexels jpg
image
image